Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Cazanciuc e de acord ca o parte din atribuțiile sale să treacă la CSM

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susține că nu are nimic împotrivă ca o parte dintre atribuţiile sale să treacă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), precizând însă că nu există încă un proiect de act normativ în acest sens.

"Este o discuţie pe care am avut-o deja cu colegii mei din CSM, dacă această procedură este cea mai adecvată cu legea, ce înseamnă garanţii de independenţă pentru procurori. Este o procedură stabilită la nivelul anului 2005, cu toate că în 2004 a fost agreată cu CE o altă procedură. Este o discuţie în care cred că ministrul Justiţiei poate să aibă un rol mai mic", a afirmat Robert Cazanciuc, duminică, la Pro Tv, întrebat fiind dacă vrea să schimbe procedura de numire a procurorilor.

Ministrul Justiţiei a accentuat că nu are nimic împotrivă ca o parte a atribuţiilor sale să treacă la CSM.

"Nu avem încă în momentul de faţă un proiect de act normativ pentru a fi supus unei dezbateri, dar în discuţiile preliminare avute cu colegii mei din CSM s-a pus această problemă, ca o parte din atribuţiile ministrului să treacă la CSM, şi nu am nimic împotrivă", a spus Robert Cazanciuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel