Data publicării:
Caz șocant. Bărbat care muncea pe șantier, găsit în stop cardio-respirator pe trotuar
Un bărbat, despre care se știa că era muncitor pe șantier, a fost găsind zăcând pe trotuar. Oamenii au apelat 112 și un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi a încercat să-l resusciteze timp de 40 de minute.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean Ambulanţă Iaşi, Nicolai Pralea, a declarat că echipajul medical l-a găsit pe bărbatul în cauză în stop cardio-respirator.
”Am fost solicitaţi prin serviciul 112 să intervenim în cazul unui bărbat inconştient. Un echipaj medical de urgenţă tip B1 cu medic al Serviciului de Ambulanţă Iaşi, care s-a deplasat la faţa locului, a găsit persoana în cauză în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevrele de resuscitare timp de 40 de minute, în cele din urmă personalul medical fiind nevoit să declare decesul”, a declarat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt SAJ.
[citeste si]
Potrivit martorilor, bărbatul este un muncitor la un şantier de construcţii. El a fost văzut cărând saci de balast.
O echipă de poliţişti şi criminalişti s-a deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetările necesare. Trupul bărbatului a fost dus la Institutul de Medicină Legală, unde se va efectua necropsia, pentru stabilirea cauzei decesului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News