Data publicării:
Caz fără precendent în Gorj. Șofer oprit în trafic cu 16 focuri de armă. În mașină se afla și un copil
Situație fără precedent în județul Gorj. Un agent de poliție a tras 16 focuri de armă pentru a opri un șofer.
Un agent de poliție din Gorj a tras nu mai puțin de 16 focuri de armă pentru a opri un șofer, transmite Realitatea. În mașina bărbatului se afla și un minor. Totul s-ar fi întâmplat pentru că șoferul care avea permisul de conducere suspendat nu a oprit la semnalele omului legii.
Polițiștii susțin că bărbatul ar fi efectuat o manevră de mers cu spatele pe o distanță de aproximativ 400 de metri după care a întors și a fugit. Unul dintre polițiști l-a somat să oprească, dar pentru că acesta nu s-a conformat, omul legii a folosit armamentul din dotare executând nu mai puțin de 16 focuri de armă, un încărcător întreg, în plan vertical. Au fost trase focuri și asupra pneurilor autoturismului. Ulterior, după o distanța de 3 km, șoferul a fost identificat pe raza unei comune fiind oprit pe marginea carosabilului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Reprezentanții IPJ Gorj au început o verificare privind modul în care a acționat agentul de poliție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News