Data publicării:
Caz Beuran. Adina Anghelescu: Am vorbit cu profesorul Sinescu. CITEZ din domnia sa
Adina Anghelescu a dezvăluit conversația purtată cu profesorul Ioanel Sinescu.
Rectorul Universităţii „Carol Davila", profesorul Ioanel Sinescu, a spus că a avut două întâlniri cu denunțătoarea lui Mircea Beuran, conform Adinei Anghelescu.
„Am vorbit cu domnul profesor Sinescu. L-am întrebat dacă o cunoaște pe doamna doctor Haiducu, dacă a vorbit cu dânsa, când, care au fost discuțiile. Domnul profesor mi-a relatat că prima întâlnire pe care a avut-o s-a produs în urmă cu un an și jumătate, când a venit la domnul Sinescu și l-a rugat să o ajute să rămână la Floreasca. Acum am citat: să o ajute să rămână la Floreasca.
Domnul Sinescu mi-a spus că i-a explicat că lucrul acesta nu se poate întâmpla decât dacă ar intra în UMF, în poziția de asistent universitar, iar profesorul Beuran să fi avut acest post, ori profesorul doctor Beuran nu scosese și nu a scos niciodată un astfel de post. Și i-a explicat lucrul acesta", a spus Adina Anghelescu, vineri după-amiază, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„A doua întâlnire a domnului profesor Sinescu cu doctorița denunțător, conform celor spuse de domnia sa, a fost în urmă cu o lună și jumătate. În aceasta a doua întâlnire, i-a zis că e foarte nemulțumită. Și acum citez din domnia sa: Mi-a zis că știe că eu i-aș fi tăiat postul. Eu i-am spus că în niciun caz nu aveam cum să tai ceva ce nu există. Și, atunci, mi-a zis că, în cazul acesta, profesorul Beuran i-a tăiat postul. Eu i-am zis iar că nu avea ce să taie din ceea ce nu există. Iar domnia sa a plecat nemulțumită", a mai relatat Adina Anghelescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News