Căutări dificile ale epavei avionului EgyptAir. ”E mai ușor să găsim un ac în carul cu fân”
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Nava de patrulare în apele internaţionale trimisă de Franţa în zona unde se presupune că s-a prăbuşit avionul Airbus al companiei EgyptAir a sosit la faţa locului luni, la sfârşitul dimineţii, a anunţat un purtător de cuvânt al marinei franceze, informează  Agerpres . 

Nava de patrulare 'Enseigne de vaisseau Jacoubet' - echipaj de 90 de membri, 1.400 de tone încărcătură maximă - plecase vineri după-amiază din Toulon (sud-estul Franţei) cu destinaţia zonei de căutare, a precizat pentru AFP căpitanul navei, Didier Piaton. Nava, care are la bord şi doi ofiţeri ai poliţiei judiciare şi echipamente care să permită căutarea cutiilor negre ale avionului. 

Operaţiunile de căutare ale aparatelor de înregistrare a zborului, care s-au scufundat probabil la 3.000 de metri adâncime, se anunţă extrem de complicate. 'Este mult mai dificil să găsim o cutie neagră la 3.000 de metri adâncime decât un ac în carul cu fân', a conchis căpitanul Didier Piaton. 

Navele trimise la faţa locului vor fi mobilizate, de asemenea, pentru eventuala recuperare a cadavrelor şi a resturilor avionului. 'Numărul de obiecte, dispersarea lor pe apă, mărimea lor ne pot permite să înţelegem ce s-a întâmplat', a subliniat purtătorul de cuvânt al marinei franceze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel