Cătușe și amendă pentru un șofer supărat că nu i s-a permis accesul pe A1
Un șofer care nu a fost lăsat, vineri, să intre pe A1 din cauza vremii nefavorabile, a devenit recalcitrant, astfel că polițiștii rutieri l-au încătușat și l-au amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Autostrada A1 București - Pitești a fost închisă, vineri, în jurul orei 16.15, din cauza viscolului și a ninsorii puternice pentru a evita eventuale înzăpeziri pe traseu, fapt care l-a supărat foarte tare pe un șofer.
Deoarece, după ce acesta a primit instrucțiuni de la polițiștii să urmeze o cale ocolitoare, el a devenit recalcitrant și a ridicat tonul la oamenii legii, aceștia au fost nevoiți să-l încătușeze pentru a calma situația, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere, Andrei Codău.
"Era foarte supărat că nu i se permite accesul pe autostradă, a întrebat care este motivul, politițtii i-au explicat, apoi a devenit recalcitrant și a ridicat tonul. A fost încătușat și condus la mașina de poliție, unde a primit o amendă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice", a declarat Andrei Codău.
Circulaţia este închisă pe autostrăzile A1 şi A2, pe 23 de drumuri naţionale şi 56 de drumuri judeţene, iar pe unele tronsoane de drum a fost restricţionat traficul pentru maşinile de peste 3,5 tone, potrivit situaţiei anunţate, vineri seară, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News