Catrinel Sandu a acceptat să vorbească despre momentele grele trăite după despărțirea de soțul său și, mai ales, despre cum a reușit să treacă peste ele, într-o nouă ediție a emisiunii "Refresh by Oana Turcu", difuzatã duminică începând cu ora 15.45, la Antena Stars.
Catrinel Sandu a acceptat să dezvăluie cum au decurs lunile de după divorțul de soțul său, dar și cum l-a întâlnit pe Steve, actualul său iubit, care i-a dăruit deja și un inel superb cu diamant. Cel mai important, Sara și Lara îl iubesc deja și sunt înnebunite să petreacă timp cu acesta, dar și cu cei doi fii ai săi. Mai mult, Steve are grijă de micuțe în timp ce Catrinel a avut chiar și trei locuri de muncă în același timp, pentru a-și îndeplini visul de a fi independentă financiar.
"Ne sfătuim în absolut orice"
"E prima dată când simt că am un partener în adevăratul sens al cuvântului, care să își dorească să facă lucruri împreună, ne sfătuim în absolut orice. Vreau să le ofer fiicelor mele o familie, să le arăt că dacă nu a mers prima dată, poți să găsesti pe cineva care să te facă fericită", a povestit Catrinel Sandu.
Cum a decurs momentul și care a fost răspunsul lui Catrinel, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie a emisiunii "Refresh by Oana Turcu", difuzată duminica aceasta, de la ora 15.45, la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face