Data publicării:

Câți bani au trimis acasă românii din diaspora. Gheorghe Cârciu (DRP): Dacă facem o comparație, ne vom da seama că suntem ridicoli

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Oleksandr Pidvalnyi/ Pexels
Fotografie de la Oleksandr Pidvalnyi/ Pexels

Gheorghe Cârciu,  secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a venit cu detalii în ceea ce privește structura bugetului 2023 dedicat sprijinirii celor aproximativ 8 milioane de români din afara graniței.

”Anul viitor, departamentul are un buget de 207 milioane de lei. Dacă facem o comparație între bugetul de 13 milioane și cel de anul viitor, o să ne dăm seama că există o diferență serioasă. Pentru aproximativ 8 milioane de români din afara granițelor, fără comunitățile istorice, dar din acest buget vor fi deservite și ele. Față de ce am avut, acești bani nu sunt puțini, dar față de ce ar trebui să facem cu acești bani și sprijinul pe care ar trebui să îl acorde Guvernul României românilor din afara granițelor, este puțin”, a declarat Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP.

Întrebat dacă nu ar fi bine ca România să se inspire din legislația altor țări europene în ceea ce privește sprijinul acordat cetățenilor din afara granițelor naționale, Gheorghe Cârciu a declarat:

”Ar fi simplu, dar România are o situație atipică vis-a-vis de toate statele membre. Avem cei mai mulți cetățeni plecați în afara granițelor României, în comparație cu oricare alt stat din UE. România, astăzi, clar net, precis, fără românii din afara granițelor, este lipsită de întreg. În anul 2021, prin bănci au intrat în România 5 miliarde de euro. Pentru anul 2022 se estimează că vor intra 6,5 miliarde de euro. Aici vorbim doar de banii transferați prin bănci.

O să ne dăm seama că cifra este mult mai mare. Aceste granturi nerambursabile, eu așa le-aș spune .... Vă dați seama că noi am implementat pentru 64 de milioane de lei, în acest an, proiecte și granturi nerambursabile. Asta înseamnă cam 13 milioane de euro. Dacă facem o comparație între cei 6,5 miliarde de euro și cei 13 milioane de euro pe care îi redăm românilor din afara României, o să ne dăm seama că suntem ridicoli”, a completat secretarul de stat al DRP, Gheorghe Cârciu.

Interviul integral poate fi vizionat mai jos.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel