„Probabil că știți că sunt medic, nu sunt nici vânzători de cârnați, ca unii dintre colegii mei, nici conducători de baruri, ca alții și te prezinți la un spital la camera de gardă atunci când ești bolnav, când simți că ai probleme, nu când vrei sau când nu vrei. Eu nu i-am pus să pună moțiunea în ziua în care poate un om să se îmbolnăvească, a fost decizia lor să pună moțiunea în ziua de astăzi. Eu ieri am anunțat că nu mă simt bine, am avut niște discuții cu acest lider Simonis și ulterior l-am și anunțat că am tușit foarte tare și am vărsat sânge, am tușit sânge, ceea ce m-a făcut să mă sperii, după care i-am anunțat că probabil n-o să am cum să vin, pentru că așa a hotărât și familia mea, să mă duc să mă internez și să văd ce am la plămâni.
Am venit astăzi, că am venit de la Pitești, eu nu stau în București ca alții, am venit când mi s-a programat să vin, m-am dus la un spital la care puteam să mă duc, prin colegii mei, să fac radiografie pulmonară, EKG, analize. Am plecat la ora 19.30 din spital. Eu nu mă duc în Parlamentul României ca să mor sau să-mi las familia pe drumuri, pentru că vrea Simonis sau Ciolacu”, a declarat Cătălin Rădulescu, la Digi24.
Alfred Simonis declarase ceva mai devreme că deputatul Cătălin Rădulescu i-a spus personal că a fost contactat de cei de la PNL pentru a-i cere să nu se prezinte la moțiunea de cenzură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto