Data actualizării:
Data publicării:

Cătălin Predoiu susține că sistemul penitenciar românesc nu are condiții foarte rele: „Nu este mai prejos decât alte sisteme din Europa”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu / Foto: gov.ro
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu / Foto: gov.ro

Sistemul penitenciar românesc a progresat în ultimii ani şi nu este mai prejos decât alte sisteme din Europa, a afirmat miercuri ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a avut o întâlnire de lucru cu directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Dan Halchin, şi cu 40 de directori de penitenciare.

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Justiţiei i-a felicitat pentru "gestionarea eficientă a pandemiei de COVID-19 în mediul carceral, apreciind efortul, implicarea şi măsurile eficiente implementate în 2020, în special, dar şi până în prezent, evitând astfel o criză de proporţii în sistemul penitenciar".

De asemenea, conducerea Ministerului Justiţiei a subliniat necesitatea continuării demersurilor întreprinse în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi de lucru, prin raportare la planul asumat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmiveş şi alţii împotriva României, care se aplică din 2020 şi a avut ca rezultat extinderea capacităţii de cazare şi modernizarea locurilor de detenţie, cu efect în îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, se arată în comunicatul MJ.

"Condiţiile din penitenciare trebuie să fie egale pentru toţi”



"Condiţiile din penitenciare trebuie să fie egale pentru toţi, iar respectarea procedurilor şi drepturilor deţinuţilor trebuie să fie stricte. (...) Crescând numărul locurilor de detenţie din penitenciare şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, vom şterge, treptat, imaginea sistemului penitenciar creată prin condamnările la CEDO din anii trecuţi, pentru că acele condamnări au fost pronunţate pentru situaţia existentă la nivelul anilor 2000 - 2010, în prezent, situaţia fiind radical schimbată. Cunosc bine situaţia sistemelor penitenciare din Europa şi pot spune că sistemul românesc a progresat în ultimii ani şi nu este mai prejos decât alte sisteme din Europa, iar aceste progrese vor continua", a afirmat Cătălin Predoiu, citat în comunicat.

El a subliniat că "fiecare director de penitenciar este responsabil, de asemenea, de supravegherea respectării legii şi protejarea drepturilor fiecărui deţinut în parte".

"Conducerea Ministerului Justiţiei va efectua vizite periodice, anunţate şi inopinate, în penitenciare, pentru a verifica permanent respectarea drepturilor deţinuţilor", a precizat ministrul Justiţiei.

Potrivit Agerpres, Predoiu a solicitat conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorilor unităţilor subordonate să menţină ritmul de realizare a investiţiilor şi de încadrare în obiectivele de creştere a capacităţii de cazare şi modernizarea locurilor de detenţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel