Data actualizării:
Data publicării:

Cătălin Predoiu spune că nu-l va "ierta" pe șeful IPJ Constanța, dacă va fi găsit vinovat în cazul Vlad Pascu: "Daţi-mi voie să nu joc politic. S-ar putea să condamn alte vieţi la dispariţie"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a vorbit despre controalele care se fac în cazul Vlad Pascu, și a punctat faptul că "dacă ajungem la concluzia că există responsabilite şi la nivelul şefului de Inspectorat, nu voi ezita să iau o decizie".

Alegeri prezidentiale 2024

"Ca ministru, am  responsabilități. Una dintre ele este să aflu ce se întâmplă acolo şi trebuie să o fac profesionist. De ce profesionist... Pentru că, dacă o fac neprofesionist, reverberaţiile pot fi în lanţ în felul următor.... Eu, dacă eram un ministru superficial sau orientat politic în sensul rău al cuvântului, într-un fel pe care eu nu-l înţeleg să fiu, luni demiteam pe toată lumea la Constanța. Poate că lumea ar fi spus "ia uite ce ministru hotărât, i-a râs pe toţi, i-a dat afară". Se muta, poate, atenţia de pe MAI pe alt subiect.

Oricum, eu puteam să spun "fraţilor, am tăiat în carne vie de sus şi până jos", ca să citez, dar dacă fac acest lucru neprofesionist, marţi, miercuri, joi, peste o săptămână, peste un an, eu lucrez cu acest sistem care în fiecare zi are responsabilități şi eu nu vreau să transmit sistemului mesajul "vă faceţi, nu vă faceţi treaba, dacă apare o criză politică eu am tăiat pe oricine în calea mea ca să îmi salvez eu imaginea şi reputaţia şi să dau impresia că sunt hotărât". Nu! Trebuie să o fac profesionist! Şi, dacă în urma acestui control, la nivel operativ şi managerial, ajungem la concluzia că există responsabilite şi la nivelul şefului de Inspectorat, nu voi ezita să iau o decizie, dar trebuie să o fac profesionist.

"Daţi-mi voie să nu joc politic acest subiect"

De fiecare dată în astfel de situaţii, lucrurile se opresc la a investiga şi a pedepsi. Eu cred că trebuie să facem mai mult decât atât. Astăzi, am semnat un ordin prin care am constituit o echipă cu care, imediat după ce se finalizează controlul, să analizăm vulnerabilitățile sistemice, nu numai responsabilități individuale, ci lanţul cauzal, ce anume din profunzimea sistemului a condus la o astfel de situaţie şi să facem o listă cu astfel de vulnerabilităţi care presupun soluţii, fie în legislaţie fie în actul managerial.

Prin urmare, daţi-mi voie, la rândul meu, să fiu pe de-a întregul responsabil şi să nu joc politic acest subiect. Nu este corect nici faţă de bieţii copii, familiile lor, faţă de cetăţeni şi faţă de sistem. Inclusiv, repet, faţă de cetăţeni pentru că, dacă eu paralizez acest sistem prin măsuri strict emoţionale - unele poate întemeiate, dar altele nefundamentate - grăbindu-mă şi făcând un act ministerial neprofesionist, s-ar putea abia atunci să condamn alte vieţi la dispariţie, pentru că paralizez un sistem şi dau un mesaj greşit. Eu vreau să transmit sistemului următorul lucru: "Cine îşi face treaba și-o face şi îi este recunoscută. Cine nu, când greşeşte, este investigat procedural, pe lege şi este sancţionat. Acesta este rolul meu de ministru", a spus Cătălin Predoiu, la Digi 24.

Vezi și: Șeful IPJ Constanța rămâne pe loc. Este singurul neatins după accidentul produs de Vlad Pascu. Pe el l-a sunat și Horia Constantinescu (ANPC) când a fost oprit de poliție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel