Cătălin Predoiu, solicitări pentru PSD: Ar fi o dovadă de înţelepciune politică
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte al PNL, mărturisește, în cadrul unui mesaj postat marți pe contul său de socializare, că apreciază atitudinea mai multor lideri PSD de a propune negocieri pe Codul Fiscal, însă pentru a da dovadă de "înțelepciune politică", social-democrații ar trebui să rezolve și alte priorități. 

"Suntem în Săptămâna Luminată! Am auzit mai mulţi lideri PSD propunând negocieri pe Codul Fiscal. În sfârşit, o atitudine înţeleaptă! Problemele semnalate de noi, în acord cu observaţiile mai multor economişti reputaţi, inclusiv cu cele formulate de Consiliul Fiscal, BNR, Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, legate de proiectul Codului Fiscal, reprezintă un argument în plus pentru o dezbatere politică serioasă pe Codul Fiscal între PSD şi PNL. Părerea mea este că o astfel de dezbatere este necesară şi utila României.

Cred însă că PSD trebuie să facă o serie de paşi în privinţa următoarelor subiecte:
1) Din respect pentru Diaspora, să accepte votul prin corespondenţă;
2) Să accepte eliminarea totală a imunităţii pentru parlamentari;
3) Să îi solicite dlui Tăriceanu retragerea de la Preşedinţia Senatului;
4) Să voteze Legea finanţării partidelor politice în forma cerută de Preşedinte la reexaminare;
5) Să includa în delegaţia de negociere cu instituţiile financiare internaţionale un observator din partea PNL, pentru transparenţă.

În concluzie, cred că ar fi bine pentru prim-vicepreședintele liberal România să înţelegem cu toţii că acesta este un moment prielnic pentru a demonstra tuturor că România are capacitatea politică de mobilizare atunci când este nevoie. Ar fi o dovadă de înţelepciune politică", a scris, marți, pe Facebook, premierul din umbră al PNL, Cătălin Predoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel