Cătălin Ivan, TAXAT dur de Andi Cristea. "De bun simț nu poate fi vorba"
Andi Cristea, europarlamentar PSD, i-a dat o replică dură colegului său din Parlamentul European, Cătălin Ivan, după ce acesta a criticat partidul pentru că a ales-o pe Viorica Dăncilă drept premier.
"Dacă o va accepta pe Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis va demonstra tuturor, dar mai ales propriilor votanți, că nu dă doi bani pe țară și pe viitorul acesteia, și că este preocupat doar de un al doilea mandat. (...) Democrația din România este pusă în pericol. Viitorul acestei țări arată extrem de sumbru, iar vina este una colectivă. Mă includ, deși nu am avut niciodată puterea de a-l opri pe Dragnea, oricât de antipatic mi-a fost încă de la prima întâlnire", a fost unul dintre comentariile pe care Cătălin Ivan le-a făcut despre premier.
În acest context, Andi Cristea, preşedintele Delegaţiei UE-Republica Moldova a Parlamentului European, a spus că era mai bine să tacă și să aibă bun simț.
Andi Cristea
[citeste si]
"Am citit comentariile colegului Cătălin Ivan despre premierul Dăncilă. Coleg de Parlament European căci de social democrație și de bun simț nu poate fi vorba. Dumnealui are o problemă cu Premierul României și crede că tace. E normal, așa crede oricine vorbește cu orice ocazie numai pentru a se băga în seamă. Mai bine mai tăcut, cu bun simț, și cu exercițiul eficienței decât gură rea sau spartă", a scris europarlamentarul Andi Cristea pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News