Cătălin Ioniță, la conducerea DGA. MAI, răspuns
Cătălin Ioniţă, fost șef al Poliției Române, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată, a revenit în postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Postul a fost obținut prin concurs, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Într-un comunicat de presă transmis joi, MAI spune că din momentul încetării împuternicirii sale la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul principal de poliţie Cătălin Ioniţă a revenit pe funcţia câştigată prin concurs, potrivit legii, respectiv director general al Direcţiei Generale Anticorupţie.
MAI susţine că la acest moment nu este în situaţia legală care să permită schimbarea lui Cătălin Ioniţă din postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie.
”Conform prevederilor legale, un poliţist poate fi eliberat dintr-o funcţie ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi dobândeşte calitatea de inculpat. Facem precizarea că în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituţie a statului cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia. Astfel, în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu este în situaţia legală care să permită schimbarea domnului chestor principal Cătălin Ioniţă din postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie. Acest lucru se poate face numai la solicitarea acestuia. De asemenea, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează Ministerul Afacerilor Interne, potrivit news.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News