Cătălin Cherecheş, adus la Penitenciarul Rahova pentru o perioadă de carantină de 21 de zile
Cătălin Cherecheş a fost adus, miercuri, la Penitenciarul Rahova. Fostul primar al municipiului Baia Mare va petrece o perioadă de carantină de 21 de zile.
Cherecheş a ajuns în România marţi seară, sub escortă. Acesta a fost transportat de la frontieră direct în Penitenciarul Arad, unde a fost pus în carantină, într-o cameră cu alţi deţinuţi.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Andrei Băeţan, a zis, pentru Agerpres, că a fost percheziţionat şi supus unui control medical imediat ce a ajuns la penitenciar.
Cătălin Cherecheş a intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, adus sub escortă din Germania de autorităţi pentru a a-și executa pedeapsa într-un penitenciar cu regim închis.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat marţi că fugarul Cătălin Cherecheş va fi încarcerat, potrivit angajamentului şi procedurilor, la Penitenciarul Rahova pentru o perioadă de carantină şi observare de 21 de zile.
Secţia în care va fi închis în această perioadă este Secţia E2, a persoanelor condamnate, majore, de sex masculin. La Rahova, Cătălin Cherecheş, potrivit garanţiilor comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, va fi cazat cu maxim încă două persoane într-o cameră, care o suprafaţă de aproape 19 metri pătraţi.
Pe data de 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din România prin vama Petea cu un taxi. Acesta a folosit un act de identitate al unei rude apropiate.
Apoi, în seara zilei de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, Cherecheş a fost localizat, depistat şi reţinut de către poliţiştii din Bavaria în oraşul Augsburg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News