Cât vor scoate românii din buzunar pentru carburanții premium
Carburanții premium au ajuns la 6 lei pe litru. Descoperirea a fost făcută într-o benzinărie OMV de pe Autostrada București-Pitești.
Carburanţii au atins deja pragul psihologic de 6 lei pe litru într-o benzinărie OMV de pe Autostrada București-Pitești. Chiar dacă este vorba de cele mai scumpe sortimente, acest lucru nu s-a mai întâmplat din 2016, înainte de reducerea accizelor şi a TVA-ului.
În cazul carburanților obișnuiți, evoluția prețurilor este una evidentă. De la 1 ianuarie, benzina și motorina s-au ieftinit cu 50 de bani după eliminarea supraacizei si reducerea TVA-ului de la 20% la 19%. Ulterior au urmat scumpiri succesive, din cauza creşterii cotaţiei barilului de petrol şi reintroducerii supraaccizei, în două tranşe.
Cotaţia barilului a crescut de la 44 de dolari, în vară, până la 64 de dolari luna aceasta.
[citeste si]
De asemenea, la acest lucru a fost adăugată și decizia Guvernului de a reintroduce supraacciza de 40 de bani, în două etape: de la 15 septembrie și 1 octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News