Data publicării:

Cât va costa carnea de miel anul acesta

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Carnea de miel nu va lipsi nici în acest an de pe masa românilor, în perioada Sărbătorilor Pascale, chiar dacă preţurile vor fi prohibitive pentru cei mai mulţi consumatori, dar şi pentru exportatori, care se plâng că producătorii sunt hotărâţi "să nu lase la preţ" mai jos de 13 lei pe kg în viu şi 25 de lei pe kg în carcasă.

"Ciobanii au deja o ofertă bogată de miei, dar ţin preţurile prea sus, atât pentru piaţa internă cât şi pentru export. Dacă în 2010 piaţa internă şi exporturile de ovine în perioada Sărbătorilor Pascale era de 4 milioane de capete, în 2011 s-a redus la 2,5 milioane, iar anul acesta nu cred că vom reuşi să exportăm, mai mult de 150.000 de capete, din cauza preţurilor ridicate cerute de crescători. La ora actuală, ciobanii vând cu 25 de lei kilogramul de miel în carcasă şi cu 12-13 lei kilogramul de miel în viu. Este un preţ mult prea mare pentru piaţa internă, dar şi pentru partenerii externi. Cei care îşi permit, vor cumpăra un miel întreg de Paşte, unii doar o pulpă, iar alţii deloc", a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Ovine şi Bovine (APEOB), Ion Şerban.

Acesta a precizat că singura piaţa unde au fost realizate exporturi de ovien şi miei a fost Italia, dar şi în această vânzările nu merg cu preţuri mai mari de 3 euro/kg. "Cred că un preţ corect din partea producătorilor ar fi de 10-10,5 lei pe kg în viu, mai ales că sectorul este subvenţionat. La un astfel de preţ poate reuşim să vindem şi în Grecia, unde sunt probleme financiare şi nu vor marfă cu preţuri ridicate. La ora actuală exportul pe Orientul Mijlociu şi ţările arabe nu merge, iar în Turcia, deşi este o piaţă bună, nu numai în perioada Paştelui, sunt anumite restricţii şi nu pot fi realizate direct aceste exporturi", a adăugat şeful Asociaţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel