Data actualizării:
Data publicării:

Cât rău ne face zahărul. Ce se întâmplă în organism, la cinci minute după ce îl consumi. Bilic: Efectul durează câteva ore!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat cât de mult rău ne face consumul de zahăr.

Alegeri prezidentiale 2024

"Zahărul scade imunitatea. Nu era destul că zahărul îngrașă, îmbătrânește, face carii dentare și crește colesterolul în sânge. Acum, aflăm că afectează grav rezistența organismului la boli.

Un studiu făcut de Universitatea Loma Linda din California a arătat că o doză de băutură răcoritoare, ce conține 7 lingurițe zahăr(30g) declanșează, după numai 5 minute, o scădere cu 35% a capacității de fagocitoză a globulelor albe responsabile de apărarea imunitară, efect ce durează câteva ore. Consumul a 100g zahăr, exact cât conține un litru de suc, duce la o scădere dramatică, de 97% a răspunsului imun!

Concluzia: zahărul rafinat nu conține nici nutrienti, nici oligoelemente, doar calorii goale. El favorizează procesele oxidative și inflamatorii, crește nivelul de aciditate din organism, fragilizează țesuturile și sistemul imunitar. Poate ne face viața mai dulce, dar ne “ruginește” mai repede", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Totuși...

De ce să mănânci ciocolată în fiecare zi. Bilic: Încetați să vă simțiți vinovați!

"Ați auzit cu siguranță de polifenoli, acei fitonutrienți din plante cu multiple acțiuni benefice pentru organism: efect hepatoprotector, cardioprotector, vasodilatator, detoxifiant, antioxidant, antiinflamator, antimicrobian, antiviral, antibacterian, antitrombotic, anticancerigen și mulți alți “anti”...

Ce este interesant despre polifenoli? Faptul că nu funcționează sub formă de suplimente, ci trebuie consumați din alimente: catechine în ceaiul verde, taninuri în ceaiul negru, cafeină în cafea, curcumine în curcuma, resveratrol în vinul roșu, quercitine în ceapă și capere, indoli în varză și alte crucifere, anthocianine în fructele de pădure etc.

Deși efectele lor benefice sunt incontestabile, nu există recomandări și doze zilnice obligatorii pentru niciunul dintre ele, sfatul general al nutriționiștilor fiind “consumați zilnic fructe și legume”.Cu o excepție: flavonoizii din bobul de cacao! Niciun alt polifenol nu a obținut o recunoaștere a efectului favorabil pentru sănătate, nici vinul roșu, nici ceaiul verde.

EFSA (Autoritatea Europeană de Securitate Alimentară) a decis că o doză de 10g ciocolată neagră consumată în fiecare zi contribuie la o circulație normală a sângelui Cât înseamnă 10 g ciocolată? Un pătrățel! Este nu doar autorizat, ci și recomandat.

Încetați să vă simțiți vinovați că iubiți ciocolata, este un aliment-medicament ce trebuie să facă parte dintr-o dietă sănătoasă. Important: să fie neagră și în doză mică!", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel