Data publicării:
Cât de repede ne ieșim din formă. Diferența dintre cardio și ridicarea greutăților
Dacă un corp tonifiat și sculptat se obține în timp și cum mult efort, pierderea acestor rezultate se poate întâmpla mult mai repede.
Să ajungi într-o formă fizică sănătoasă și bine sculptată presupune muncă multă, consecvență și răbdare, iar menținerea rezultatelor este un proces îndelungat, în care este nevoie de efort constant. Însă o pauză de la antrenamente și alimentație sănătoasă poate să transforme un corp de invidiat mult mai repede decât ne așteptam. Dacă în cazul proceselor de antrenament durează destul de mult timp pentru a slăbi și pentru a defini musculatura, pierderea formei fizice se întâmplă într-o perioadă mai scurtă, scrie CNN Health.
Pentru a înțelege cum un corp trece de la fit la unfit, este important să înțelegem cum un trup devine fit. Fie că este vorba de antrenamente de tip cardio sau ridicarea greutăților, ambele presupun ca volumul de activitate fizică a corpului să crească peste limita pe care o persoană o are în cotidian. Presiunea fizică exercitată în cadrul unui antrenament are ca efect creșterea rezistenței fizice prin tolerarea unor antrenamente mai intense. Cât de repede o persoană devine unfit ține de mai mulți factori precum nivelul de rezistență atins, vârsta, intensitatea antrenamentelor, dar și mediul înconjurător.
Lipsa antrenamentelor cardio se vede în primele 4 săptămâni
În cazul antrenamentelor de tip cardio, exemplul unui alergător de maraton poate fi luat. În urma a 15 ani de antrenament, cu 5 sau 6 zile de antrenament pe săptămână și 90 de kilometri făcuți la fiecare 7 zile, un alergător se oprește și ajunge la un efort fizic cotidian scăzut, în doar câteva săptămâni forma fizică se va altera. În primele 4 săptămâni scade capacitatea cardio respiratorie cu 10%. În săptămânile ce urmează declinul continuă, dar în procente mai mici. Tot în cele 4 săptămâni lipsa efortului la care erau supuși mușchii și inima duce la diminuarea volumului de sânge și plasmă cu 12%, mai scrie CNN Health. De altfel, volumul de plasmă scade în primele 48 de ore de la încetarea tratamentului cu până la 5%. Viteza cu care sunt pierdute aceste rezultate este asemănătoare în cazul celor mai puțin antrenați.
Rezultatele antrenamentelor cu greutăți persistă până la 12 săptămâni
În cazul celor care preferă să ridice greutăți, o persoană își poate pierde abilitatea de a ridica o cantitate maximă de greutăți în aproximativ 12 săptămâni. Există totuși și avantaje minime, demonstrate de știință. Studiile au arătat că după încetarea oricărei forme de antrenament, corpul păstrează un procent din forța dobândită în cadrul antrenamentelor. Cu toate acestea, deși forța fizică scade, volumul fibrelor din mușchi își pierd foarte puțin din volum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News