Cât de mult a contat CV-ul lui Ponta în cerințele lui Băsescu
Cu două zile înaintea scrutinului legislativ din 9 decembrie, președintele Traian Băsescu creiona profilul viitorului prim-ministru, enumerând o serie întreagă de criterii de selectare a candidaților pentru noul șef al Executivului. Prin numirea liderului PSD Victor Ponta în funcția de premier, președintele Traian Băsescu, probabil, a apreciat CV-ul social-democratului, deși acesta, în mod cert, nu a întrunit ultimele cerințe prevăzute la experiența profesională: "să fie un om cu experienţă în administraţia centrală, să mai fi trecut prin vreun guvern, să mai fi condus un minister, o structură la nivel naţional".
Iată ce declara președintele Traian Băsescu în ultima sa apariție publică din timpul campaniei electorale: "Profil de premier: trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist. Sigur, asta nu exclude relaţia cu Rusia sau cu China sau cu India sau cu oricine vreţi, dar domiciliul acestei ţări este în Uniunea Europeană şi în NATO. Aici ne construim şi securitatea şi prosperitatea. Aici, în Uniunea Europeană şi în NATO. Deci, mi-aş dori ca primul-ministru să aibă un profil proeuropean, proatlantist, pentru că acestea sunt interesele naţionale vitale ale României. De asemenea, mi-aş dori mult ca cel pe care îl voi desemna pentru funcţia de prim-ministru, dar şi cei pe care partidele mi-i vor propune, să fie o personalitate care să fie loială interesului naţional pe care să-l aşeze deasupra intereselor de partid şi deasupra intereselor de grup, fie ele şi de grup mediatic. În sfârşit, aş vrea ca prin toată activitatea lui, cel care va deveni prim-ministru, aş vrea sa fie un om care a susţinut tot timpul respectarea principiilor Constituţiei, a principiilor statului de drept şi a principiilor care funcţionează din punct de vedere politic în Uniunea Europeană. Adică valorile europene să fie un mod de viaţă pentru acest politician care va dori să devină prim-ministru al României. Un alt aspect asupra căruia mă voi opri în desemnare şi rog şi partidele să se orienteze pe aceste criterii, să nu aibă vulnerabilităţi. Adică să nu se fi autoprezentat ca fiind ceva şi el să fie altceva, să nu aibă lucruri ascunse în propriul lui CV; să fie un om despre care să ştim tot sau aproape tot, atât cât trebuie să ştim pentru a avea încredere în el. Sigur, nu spune nimeni să ştim detaliile din familia lui, din viaţa lui privată, dar să fie un om în viaţa căruia să nu fie umbre, lucruri ascunse sau minciuni în autodefinirea lui, pentru că aici avem un risc major, când despre un politician nu se ştie tot, mai ales lucruri care crezi că nu ar fi plăcute pentru opinia publică, că nu ţi-ar aduce voturi, acel politician devine şantajabil. Şi aş vrea să avem un prim-ministru care, prin ceea ce spune în CV-ul lui, să fie imbatabil; să nu fie nici plusuri, nici minusuri în transmiterea către populaţie a adevărurilor despre el. Şi, în sfârşit, aş vrea să fie un politician care să rupă puţin filmul urât în care ne aflăm. Adică să fie un politician care, aflat în fruntea Guvernului, să poată prezenta garanţii că în România nu se vor mai întâmpla derapaje de la statul de drept, abuzuri, orientări neclare, care e direcţia de mers a României - vest, est, Asia.
Deci, aş vrea să fie un prim-ministru care să inspire încredere partenerilor europeni şi partenerilor transatlantici. Vreau să ştiţi că nu este lipsit de importanţă acest lucru. În perioadă de criză mai ales, încrederea că un guvern respectă valorile democratice este de natură să aducă parteneriat şi solidaritate, iar România are nevoie de solidaritatea şi parteneriatul partenerilor ei. Nu are nevoie de izolare, nu are nevoie de marginalizare, pentru că nu vom ieşi uşor din criza economică. Ar fi extraordinar de bine dacă prin prezenţa sa noul prim-ministru ar genera reacţii de genul «în regulă, a fost un episod întâmplător, dar prim-ministrul care a venit acum în fruntea Guvernului României este un om în care putem avea încredere». Deci, cam acesta ar fi profilul pe care eu îl văd valabil pentru un prim-ministru. Sigur, el nu poate veni de nicăieri - acest prim-ministru - el trebuie să vină dintre cei aleşi în această campanie, trebuie să aibă capacitatea să realizeze o majoritate în Parlament, trebuie să dea răspuns prin programul pe care îl propune Parlamentului realităţilor economice şi sociale ale României, dar şi realităţilor politice. Asta este ce am vrut să spun, cu o singură menţiune: m-aş bucura mult dacă viitorul prim-ministru ar fi şi un om cu experienţă în administraţia centrală, să mai fi trecut prin vreun guvern, să mai fi condus un minister, o structură la nivel naţional."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News