Data publicării:
Cât de dese sunt atacurile rechinilor în Egipt. S-a aflat cine este românca ucisă de bestia Mako - Foto în articol
Vezi în articol cine este românca ucisă de rechin în Egipt.
Românca ucisă de rechin într-o stațiune din Egipt era suceveancă. Este vorba despre Roxana Donisan, în vârstă de 40 de ani, funcționară la Direcția de Finanțe. Conform Monitorului de Suceava, femeia își cumpărase două sejururi în Egipt, pentru o vacanță mai lungă (Vezi foto AICI).
Reamintim că două turiste au fost ucise de rechin în stațiunea Sahl Hasheesh din Egipt. Una dintre victime este româncă, cealaltă austriacă. Cele două atacuri s-au produs la 600 de metri distanță unul de celălalt. Femeia din Austria a fost sfâșiată sub privirile îngrozite a sute de oameni, iar unii turiști aflați în aceeași stațiune au povestit cum s-a întâmplat totul (Vezi AICI știrea). Românca ar fi fost dată dispărută de la hotel cu două zile înainte. Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit în larg.
Cât de dese sunt atacurile rechinilor în Egipt
Atacurile rechinilor sunt rare în Marea Roșie, însă în ultimii ani mai mulți turiști au fost uciși sau răniți. În urmă cu doi ani, un tânăr ucrainean și-a pierdut un braț, iar un ghid turistic egiptean a rămas fără un picior, după ce au fost atacați de rechini, scrie ahramonline.
În 2018, un turist ceh a fost ucis de un rechin în timp ce înota, iar un atac similar a ucis un turist german în 2015. Și în 2010, un val ciudat de cinci atacuri în cinci zile în apropierea punctului turistic Sharm el-Sheikh a ucis o femeie germană în vârstă de 70 de ani și a rănit alți patru turiști străini, scrie BBC.
Românca ucisă de rechin în Egipt nu a avut nicio șansă de salvare. Detalii mai puțin știute despre bestia Mako
Mako este numit și rechinul mackerel și este considerat cel mai rapid rechin din lume. Acesta are lungimea corpului de până la 4,3 metri și poate atinge o greutate de până la 600 de kilograme. Femela este în general mai mare decât masculul. Are capul lung, de formă conică, botul ascuțit, iar dinții mari, ascuțiți și fără zimți. Bestia Mako trăiește în toate apele temperate și tropicale, mai ales în vestul Oceanului Atlantic și Indo-Pacific, în Strâmtoarea Gibraltar, Insulele Aleutine, Hawaii, la adâncimi de cel mult 500 m.
Se știe că mănâncă în principal pești osoși și calmari, dar mănâncă și alți rechini, mici mamifere marine, țestoase marine și chiar materie organică moartă. Makos shortfin se află în vârful rețelei trofice pelagice, iar adulții nu au prădători naturali cunoscuți. Puii sunt probabil mâncați de alți rechini și poate de adulții canibali. În timp ce rechinul Mako este una dintre puținele specii de rechini despre care se știe că au mușcat și ucis oameni, aceste evenimente sunt extrem de rare și probabil accidentale, scrie oceana.org. Orice rechin mare, inclusiv Mako, poate fi periculos pentru un om dacă îl întâlnește. Rechinii Mako au dinți lungi și ascuțiți și pot depăși rapid orice potențială pradă datorită vitezei lor. Ei nu înoată în mod obișnuit în apele de coastă, dar de-a lungul timpului au mai fost raportate cazuri în care oamenii au fost atacați de aceste specii e rechin. Cei care obișnuiesc să facă scufundări se confruntă mai des cu rechini Mako decât înotătorii și surferii. Rechinul Mako este o rudă a rechinului Marele Alb și a fost detectat cu o viteză susținută de 20 mph, dar își poate dubla sau tripla această viteză pentru perioade scurte de timp, scrie eferrit.com. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News