Cât costă ziua de spitalizare: Stat versus Privat
Oamenii trebuie să scoată bani grei din buzunare pentru o zi de spitalizare, dar care sunt costurile care diferențează un spital de stat față de un spital privat?
O zi de spitalizare, într-un spital public de urgenţă de prim rang din țara noastră, depăşeşte, în medie, 380 de lei. În acești bani intră cazarea, masa, asistenţa medicală, medicamentele, operaţiile, dar și investigaţiile făcute în instituție. La spitalele private acesta este doar costul unei zile de cazare, cu masă şi asistenţă medicală.
În schimb, pacienţii asiguraţi la Sănătate nu plătesc acest tarif. Există și cazuri în care pacienţii nu pot face dovada asigurării în SIUI și sunt nevoiţi să-l achite pentru fiecare zi de spitalizare.
Cum se calculează la stat ziua de spitalizare
Cazarea, masa şi asistenţa medicală oferită pacientului de către personalul medical într-o zi de spitalizare sunt cuprinse într-un indicator numit cost hotelier al zilei de spitalizare. Acest tarif hotelier al zilei de spitalizare nu acoperă cheltuielile cu investigaţiile, cu intervenţiile efectuate în spital, cu materialele medicale folosite în timpul spitalizării şi nici medicamentele administrate pacientului pe perioada spitalizării.
Fiecare spital public îşi calculează ca medie acest cost total al unei zile de spitalizare. Indicatorul - costul mediu al zilei de spitalizare - se calculează la nivel de spital dar şi la nivel de secţie dintr-un spital. Tariful mediu al unei zile de spitalizare la secţia X dintr-un spital este format din costul hotelier şi din media aritmetică a cheltuielilor cu medicamentele, investigaţiile, materialele sanitare şi procedurile efectuate în luna de referinţă.
Iată, în continuare, ce tarife percep câteva spitale mari din România pacienţilor care nu fac dovada asigurării la sistemul asigurărilor sociale de sănătate (ori pentru că sunt neasiguraţi, ori pentru că angajatorul nu le-a virat CASS la Fisc), scrie FOTO: Economica.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News