Data publicării:

Cât costă parcarea de reședință în București și unde pot fi plătite taxele

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
parcare
parcare

Taxele pentru locurile de parcare de reședință pot fi plătite, deocamdată, doar pentru sectoarele 2, 3, 4 şi 6. În sectorul 5, încasările încep pe 15 ianuarie în timp ce în sectorul 1, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va reglementa nivelul taxelor şi impozitelor locale.

Bucureştenii din sectorul 1 trebuie să depună, pentru închirierea unui loc de parcare, până la 31 martie 2013, la sediul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 un dosar. El trebuie să conțină o cerere de închiriere, copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv, copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului, plan topografic de situaţie scara 1:500 cu amplasamentul locului de parcare solicitat. Adresa sediului este Bulevardul Poligrafiei, numărul 4.

În sectorul 2, taxele pentru locurile de parcare sunt identice cu cele din anul 2012. Prin urmare, plata se poate face on-line sau la oricare oficiu poștal din Capitală, indiferent de sector. De asemenea, plata se mai poate face la POS-urile deschise la sediile Direcţiei Venituri Buget Local (DVBL) din sectorul 2, la sediul Primăriei şi în noua Piaţă Obor, la sediul DVBL. Taxele pot fi plătite și prin mandat poștal pentru persoanele care nu sunt în Capitală în momentul plății.  "Plata locurilor de parcare constituie dovada de prelungire a contractului asupra locului respectiv", precizează reprezentanţii Primăriei Sectorului 2.

Şi în sectorul 3 se încasează taxele pentru locurile de parcare și, la fel ca în sectorul 2, suma a rămas aceeași.

În sectorul 4, odată cu plata taxei, contractele sunt reînnoite pentru un an. Reînnoirea contractelor se poate face până la 31 martie. Achitarea taxei pentru locul de parcare se poate face la unul dintre sediile Direcţiei Generale de Taxe şi Impozite Locale Sector 4. Taxele diferă, însă, în funcție de zonă. Astfel, pentru zona A (Splaiul Unirii, Bulevardul Libertăţii, Dimitrie Cantemir, Mărăşeşti, Gheorghe Şincai, Tineretului, Văcăreşti, Şerban Vodă, Olteniţei, între Eroii Revoluţiei şi Piaţa Sudului) taxa este de 76,65 lei pe an, pentru zona B (Şura Mare, Giurgiului, Drumul Găzarului, Luică, Constantin Brâncoveanu, Turnu Măgurele, Obregia, Emil Racoviţă, Niţu Vasile, Şoseaua Berceni, Olteniţei, între Piaţa Sudului şi Ion Iriceanu) - 58,4 lei pe an, iar pentru zona C (Împăratul Traian, Mincă Dumitru, Melineşti, Bocaccio, Crişul Alb, Târgul Frumos şi Ghimpaţi) tariful este de 47,45 lei pe an.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au declarat miercuri, pentru Mediafax, că încasarea taxelor pentru închirierea unui loc de parcare va începe în 15 ianuarie.

Cetăţenii din sectorul 6, care au locuri de parcare, pot achita integral taxa până pe 31 martie sau în două rate egale, una până pe 31 martie, a doua până pe 30 septembrie inclusiv. Taxa se achită la sediile Serviciului Public de Finanţe Publice Locale și se calculează diferit în funcție de zonă. Astfel, pentru zona A (cartierul ANL Brâncuşi), tariful este de 77 lei/an, pentru zona B (cartierul Drumul Taberei) - 58 de lei/an, iar pentru zona C (spre exemplu, zona cartierului Militari) - 47 de lei/an.

Consilierii municipali au aprobat, în şedinţa din 18 decembrie, proiectul privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în 2013 în Capitală, potrivit căruia, în 2013 vor fi păstrate aceleaşi impozitele şi taxe ca în 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel