Data publicării:
Cât câştigă o stewardesă din România la compania Emirates
Foarte multe tinere își doresc să devină stewardese. Această meserie presupune și dezavantaje, dar și multe avantaje, unul dintre ele fiind reprezentat de salariul primit.
La compania Emirates, o stewardesă câştigă aproximativ 1.700 euro pe lună plus diurne, pentru o medie de 80 de ore de zbor.
Emirates a organizat în repetate rânduri sesiuni ample de recrutare în România mizând pe faptul că oferă un salariu triplu faţă de venitul mediu, asigură cazare şi masă şi posibilitatea de a vizita întreaga lume. Iar câteva mii de tinerii din România sunt deja angajaţii companiei, unii dintre ei fiind chiar piloți. „Emirates angajează de mult timp tineri români şi din Europa de Est pentru că fetele sunt frumoase, învaţă uşor limbi străine şi relaţionează uşor cu alţi oameni din alte culturi", spune o angajată a companiei din România, fostă stewardesă în Orientul Mijlociu pentru mai mulţi ani.
Există însă o serie de condiţii pe care candidatele trebuie să le respecte pentru a lucra la o companie aeriană. Spre exemplu, există o înălţime minimă acceptată, companiile cerând candidatelor să ajungă, cu mâna, până la înălţimea de 2,12 metri. Tatuajele nu sunt permise decât în locuri ce nu sunt vizibile iar statutul de fumător este total interzis, scrie BusinessMagazin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News