Data publicării:
Câștigătorul Chefi la Cuțite, de urgență la spital. Primele declarații ale lui Ionuț Belei
Câștigătorul Sezonului 8 Chefi la Cuțite, Ionuț Belei, a ajuns la spital.
Joi, la o zi după difuzarea finalei Chefi la Cuțite, Ionuț Belei a fost dus la Spitalul Elias din Capitală.
Ionuț Belei a acuzat stări de rău în aeroport, unde se afla pentru a pleca acasă, la Cluj.
„Dimineață când am vrut să mă reîntorc acasă, la Cluj, în aeroport am rămas fără aer. M-am speriat. Cei de la control au chemat medicii. Mi-au spus că am avut un junghi cardiac. Este prima dată când am pățit așa ceva. Mi-au explicat medicii că din cauza stresului și lipsei de somn.”, a declarat Ionuț Belei.
Ionuț Belei, rezultat test Covid
Concurentul a ținut să menționeze că „vreau să știți că sunt bine acum.”
De asemenea, Ionuț Belei a dezvăluit că rezultatul testului Covid este negativ.
„Mi-au făcut și testul COVID. Sunt negativ și mă bucur că nu am pățit nimic grav.”, a continuat Ionuț Belei.
„Fiind dimineață am băut o cafea. Am vrut să intru înauntru, am făcut controlul, dar doamna de la aeroport mă întreba dacă sunt ok. nu am vrut să mă panichez. Și după un minut când am trecut de vamă, m-am sprijinit de perete și atunci a chemat doamna salvarea. M-am speriat că nu am respirat bine. Și din cauza emoțiilor și a lipsei de somn. Vreau să le mulțumesc medicilor care au avut grijă de mine.”, a mai spus Ionuț Belei la Antena Stars, potrivit Viva!.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News