Castelul Corvinilor a intrat în proces de restaurare. Cum sunt afectaţi turiştii
Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai importante obiective turistice din România, a intrat în restaurare pe bani europeni, iar proiectul ar urma să se deruleze pe durata a trei ani.
Castelul Corvinilor din Hunedoara intră într-un amplu proces de restaurare. Deja a început organizarea de șantier. Proiectul are o valoare de 5 milioane de euro, cea mai mare parte fonduri europene accesate de primăria Hunedoara, care admnistrează monumentul istoric, scrie observator.tv.
Cum sunt afectaţi turiştii
Castelul va fi consolidat și unele corpuri de clădire vor fi reabilitate. Unele dintre acestea nu au fost până acum în circuitul de vizitare. E vorba de turnul Neboisa, groapa urșilor, Bastionul Toboșarilor și Turnul Buzdugan. Contractul de proiectare și executare se desfășoară pe o durată de 27 de luni.
Castelul rămâne deschis pentru public iar lucrările se vor face în așa fel încât turiștii să fie cât mai puțin deranjați. Anul trecut peste 350 de mii de oameni au vizitat Casteul Corvinilor din Hunedoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News