Data publicării:
Căsnicia, efect nebănuit în bolile de inimă şi a accidentului vascular cerebral
Căsnicia îi poate ajuta pe oameni să ţină la distanţă bolile de inimă sau accidentul vascular cerebral, conform unui studiu recent.
Persoanele singure, divorţate sau văduve prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate, potrivit unei cercetări la care au participat universităţi din Marea Britanie, Statele Unite şi Australia.
Specialiştii consideră că sprijinul social şi emoţional oferit de un soţ sau de o soţie ar putea fi factorul-cheie din spatele acestor rezultate. În plus, ei sugerează că starea civilă ar trebui inclusă printre factorii de risc pentru boli de inimă şi accident vascular cerebral.
Studiul, condus de cercetători de la Universitatea Keele din Marea Britanie, în colaborare cu Universităţile Aberdeen (SUA) şi Macquarie (Australia), a descoperit că 80% dintre cazurile de afecţiuni cardiovasculare pot fi puse pe seama unor factori de risc binecunoscuţi: vârsta, sexul, hipertensiunea, hipercolesterolemia, fumatul şi diabetul. Totuşi, rămâne neclar ce influenţează restul de 20%, a notat o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, citat marţi de Press Association.
Rezultate, în procente
Cercetarea s-a bazat pe 34 de studii publicate la nivel mondial între 1963 şi 2015, în care au fost implicate peste două milioane de persoane cu vârste între 42 şi 77 de ani. Analiza datelor a relevat că, spre deosebire de persoanele căsătorite, cele divorţate, văduve sau care nu fuseseră niciodată căsătorite, prezentau un risc cu 42% mai ridicat de afecţiuni cardiovasculare şi cu 16% mai mare de boală arterială coronariană. De asemenea, persoanele care nu erau căsătorite aveau un risc mai mare de deces ca urmare a bolii arteriale coronariane (42%) şi a accidentului vascular cerebral (55%).
În urma analizei aprofundate a datelor s-a constatat că divorţul a fost asociat cu un risc cu 35% mai mare de a dezvolta afecţiuni cardiace, atât în cazul bărbaţilor cât şi al femeilor, iar persoanele văduve de ambele sexe aveau o predispoziţie cu 16% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.
Riscul de infarct
Deşi nu s-a evidenţiat o diferenţă în ceea ce priveşte riscul de deces în urma unui accident vascular cerebral între persoanele căsătorite şi cele necăsătorite, nu la fel au stat lucrurile şi în ceea ce priveşte riscul de infarct, persoanele care nu au fost niciodată căsătorite având un risc cu 42% mai mare de atac de cord.
Printre posibilele explicaţii ale acestor concluzii s-ar număra faptul că persoanele căsătorite au descoperit mai precoce anumite probleme de sănătate, au accesat mai devreme tratamente medicamentoase, au avut un nivel ridicat de securitate financiară, dar şi o stare generală mai bună şi o reţea mai solidă de relaţii sociale, au menţionat specialiştii.
Analiza noastră a demonstrat că în comparaţie cu indivizii căsătoriţi, faptul de a fi necăsătorit a fost asociat cu (un risc) mai mare de boală arterială coronariană şi de deces atât în urma afecţiunilor cardiovasculare cât şi a accidentului vascular cerebral, a declarat cercetător principal Chun Wai Wong de la Universitatea Keele.
Efect protector
Potrivit concluziilor noastre, căsnicia are un efect protector faţă de afecţiunile cardiovasculare, însă, acest lucru ar putea fi atribuit sprijinului suplimentar social şi emoţional oferit de un partener de viaţă, a adăugat Chun Wai Wong.
Profesor Phyo Kyaw Myint de la Universitatea Aberdeen a menţionat că există câteva mecanisme posibile care ar putea explica de ce persoanele căsătorite au un risc redus de boli cardiace. Ei pot adopta o alimentaţie echilibrată şi un stil de viaţă similar, spre exemplu, încurajându-şi partenerul de viaţă să slăbească, să facă mai multă mişcare sau să meargă la un consult medical pentru probleme medicale aparent minore, precum arsurile în capul pieptului, care pot fi cauzate de o boală de inimă, a spus el.
Studiul a fost publicat în jurnalul Heart.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News