Data publicării:
Case şi drumuri inundate. Intervenţie a autorităţilor
Case şi drumuri inundate în zone din mai multe judeţe, după ploile torenţiale din ultimele ore.
Pompierii din judeţele Vrancea, Ialomiţa şi Buzău intervin miercuri dimineaţă în mai multe zone care au fost inundate în urma ploilor torenţiale din ultimele douăsprezece ore. La Buzău, a fost inundat subsolul uneia dintre cele mai mari grădiniţe din oraş, la Focşani a fost inundat subsolul Inspectoratului Şcolar, iar la Slobozia a fost inundat Centrul Cultural UNESCO.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, pompierii intervin miercuri dimineaţă în mai multe zone ale oraşului unde au fost semnalate inundaţii. Astfel, echipaje ISU intervin la Grădiniţa "Boboceii" din Micro 3, care are cursuri şi pe timpul verii, pe strada Viilor, unde apa a intrat în gospodării, dar şi pe alte străzi unde au fost inundate garajele oamenilor.
De asemenea, canalizările nu fac faţă, iar străzile sunt pline cu apă.
Un autoturism aparţinând unei şcoli de şoferi a rămas blocat într-o gură de canal al cărei capac a fost aruncat de presiunea apei, generată de cantitatea mare de precipitaţii. În zonă au intervenit muncitorii de la Compania de Apă, care au semnalizat zona astfel încât şoferii să observe la timp problema.
În Vrancea, pompierii din Focşani intervin cu o motopomă după ce subsolul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea s-a inundat, apa măsurând zece centimetri.
De asemenea, la kilometrul 162 pe DN 2, pe sensul de mers Focşani-Buzău, în urma precipitaţiilor abundente s-au scurs aluviuni de pe un drum agricol din cauza unui şanţ înfundat, iar prima bandă a şoselei este impracticabilă. Totodată, 1.661 de consumatori au rămas fără energie electrică în localitatea Gologanu.
În Ialomiţa, judeţ aflat sub cod galben de ploi abundente, a fost inundat subsolul Centrului Cultural UNESCO din Slobozia, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate apa cu ajutorul unei autospeciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News