Data publicării:

Casa Albă, răspuns în scandalul momentului în SUA

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a dezminţit miercuri seara o ştire în sensul că se pregăteşte să renunţe la acest post, relatează joi dpa.

"Ştiu cumva cei de la CBS News ceva ce eu nu ştiu despre planurile şi viitorul meu? Am fost la festivitatea de sfârşit de an la grădiniţa fiicei mele şi ei au difuzat un material despre planurile mele de a pleca de la Casa Albă, dar fără să vorbească în prealabil cu mine", a transmis Sanders pe Twitter.

"Îmi place foarte mult ce fac şi sunt onorată să lucrez pentru POTUS (preşedintele Statelor Unite)", a adăugat ea.

CBS News a citat surse de la Casa Albă conform cărora atât Sarah Sanders, cât şi secretarul de presă adjunct principal Raj Shah se pregătesc să demisioneze.

Conform acestor surse, Sanders ar urma să plece de la Casa Albă spre finalul acestui an, iar Shah nu a decis deocamdată data plecării.

CBS News a menţionat că le-a cerut amândurora în mod repetat să comenteze aceste informaţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel