Data publicării:

Casa Albă: Iranul trebuie să demonstreze Occidentului că nu încearcă să se doteze cu arme nucleare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Casa Albă a afirmat luni că Iranul trebuie să ia "măsuri concrete" pentru a îşi convinge interlocutorii că nu are intenţia de a dezvolta o armă nucleară, pentru că "nimeni din comunitatea internaţională nu crede" declaraţiile responsabililor iranieni.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a afirmat că ţara sa "ştie foarte bine ce trebuie să facă Iranul pentru a-şi îndeplini obligaţiile internaţionale şi să asigure comunitatea internaţională cu privire la faptul că nu caută să se doteze cu arme nucleare. Acesta este miezul problemei"., informează Mediafax.

Carney a salutat totuşi reluarea prevăzută pentru această săptămână la Istanbul a contactelor între Iran şi grupul 5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), apreciind că este "important ca această întâlnire să se desfăşoare".

Occidentul suspectează Iranul că intenţionează prin programul său de îmbogăţire a uraniului să se doteze cu arma atomică, fapt negat de Teheran care asigură că are urmăreşte doar scopuri civile.

"Puţin contează ceea ce au spus iranienii cu privire la intenţiile lor, nimeni din comunitatea internaţională nu crede aceste asigurări", a afirmat Carney. "Astfel, trebuie ca iranienii să ia măsuri concrete pentru a arăta că vor să renunţe la ambiţia lor (de a se dota) cu arme nucleare", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel