Data actualizării:
Data publicării:

Casa Albă îl acuză pe Elon Musk de postări antisemite și rasiste

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Elon Musk este acuzat de o ”promovare abjectă urii antisemite și rasiste” în postări făcute pe platforma X (fosta Twitter).

Casa Albă l-a acuzat vineri pe Elon Musk că a făcut o ”promovare abjectă urii antisemite şi rasiste” în una dintre postările sale pe reţeaua sa socială X, fosta Twitter, informează AFP, scrie Agerpres.

Miliardarul a răspuns miercuri proprietarului unui cont care scrisese că evreii încurajează ”ura împotriva Albilor” prin acest mesaj: ”Ai spus exact adevărul”.

Pentru Casa Albă, postarea nu face decât să repete o teorie de complot populară printre naţionaliştii albi, potrivit căreia evreii au un plan secret pentru a favoriza imigraţia ilegală în ţările occidentale, pentru a submina acolo majoritatea albă.

Această teorie a complotului a fost reluată şi de autorul atentatului asupra unei sinagogi din Pittsburgh în 2018, atentat ce s-a soldat cu 11 morţi.

”Este inacceptabil să repeţi minciuna odioasă"

”Este inacceptabil să repeţi minciuna odioasă (aflată) la originea actului antisemit cel mai sângeros din istoria SUA”, a declarat într-un comunicat Andrew Bates, un purtător de cuvânt al Casei Albe, cu referire la acest atentat.

După primul său răspuns, Elon Musk a continuat afirmând că Anti-Defamation Leage (ADL), o asociaţie de luptă împotriva antisemitismului, ”atacă în mod injust majoritatea Occidentului, în pofida faptului că majoritatea Occidentului susţine evreii şi Israelul”.

”Aceasta pentru că ei nu pot, potrivit propriilor lor principii, să critice grupurile minoritare care reprezintă ameninţarea principală” faţă de evrei, a adăugat el.

ADL este una dintre organizaţiile nonguvernamentale ce denunţă o creştere notabilă a dezinformării şi insultelor homofobe şi rasiste pe X, după ce regulile de moderare au fost schimbate pe această platformă odată cu preluarea ei de către Elon Musk.

Proprietarul Tesla şi al SpaceX a mai criticat ADL la începutul lui septembrie, afirmând că grupul este ”responsabil de cea mai mare parte din pierderea de venituri” ale platformei X.

Citește și: Platforma X, fosta Twitter, acuzată de propagandă teroristă, conținut ilegal și informații false

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel