Data actualizării:
Data publicării:

Casa Albă ar putea "reevalua" relaţia cu Georgia după adoptarea unei legi privind "agenții străini"

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Statele Unite ar putea "reevalua" relaţia lor cu ţara din Caucaz după ce a fost adoptată legea "agenților străini".

Alegeri prezidentiale 2024

"Ne aşteptăm ca preşedinta (georgiană) să facă uz de dreptul său de veto", a afirmat în fața presei Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a executivului american.

Nu este "Clar dacă parlamentul (georgian) va încerca să treacă peste un eventual veto" şi "vom vedea ce va face parlamentul", dar această lege "ne va obliga să reevaluăm fundamental relaţia noastră cu Georgia", a detaliat aceasta.

"Am vorbit deschis despre preocupările noastre cu privire la această legislaţie care contravine valorilor democratice şi care va îndepărta şi mai mult Georgia de valorile Uniunii Europene, ca să nu mai vorbim de NATO", a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului american.

Mai devreme, un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane ceruse Georgiei "să-şi schimbe cursul".

Proiectul a fost inspirat de o lege din Rusia de reprimare a opoziţiei

Americanii susţin dorința Georgiei de a intra în Uniunea Europeană, dar iniţiative "cum ar fi această legislaţie sunt incompatibile cu acest obiectiv declarat", a spus Vedant Patel.

"Am dori să aprofundăm în continuare colaborarea pe care o avem cu Georgia şi încă mai este timp să lucrăm împreună", a continuat purtătorul de cuvânt.

Astăzi, în a treia şi ultima lectură, deputaţii georgieni au adoptat textul controversat al proiectului de lege privind "influenţa străină". Proiectul a fost inspirat de o lege din Rusia de reprimare a opoziţiei, în ciuda protestelor și acțiunilor în stradă împotriva textului.

Conform noii legi, orice ONG sau organizaţie media ce primeşte din străinătate cel puţin 20% din finanţarea sa va fi obligată să se înregistreze ca organizaţie ce urmăreşte interesele unei puteri străine.

Guvernul susține că scopul său este pur și simplu de a impune organizațiilor să fie mai "transparente" în privința surselor lor de finanțare, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI:

Georgia: Mii de persoane protestează la Tbilisi împotriva proiectului de lege privind "agenții străini"

Deputații din Georgia s-au luat la bătaie în timpul dezbaterii legii privind 'influența străină' / Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel