Data publicării:

Casa Albă anunță ce i-a transmis vicepreședintele SUA lui Ponta

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Ponta Biden
Ponta Biden

Casa Albă a anunțat, marți noaptea, ce i-a transmis vicepreședintele SUA Joe Biden premierului român Victor Ponta, în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o cu prilejul vizitei pe care șeful Guvernului o efectuează peste Ocean. "Succesul României ca partener democratic cu un puternic stat de drept" este "vital" pentru climatul de afaceri şi reprezintă un interes comun, a fost mesajul vicepreședintelui SUA.

Potrivit unui comunicat remis de Casa Albă, Joe Biden a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România.

Vicepreşedintele american i-a mulţumit lui Victor Ponta pentru sprijinul constant, acordat în mai multe provocări regionale, înclusiv în Afganistan şi prin găzduirea unei baze de apărare antirachetă la Deveselu, în sprijinul forţelor NATO. Acest fapt demonstrează "dedicarea neclintită a României, ca partener bilateral şi aliat NATO, pentru consolidarea securităţii regionale şi internaţionale", a apreciat Joe Biden, citat de Mediafax.

Premierul român şi vicepreşedintele american au convenit asupra necesităţii extinderii comerţului şi investiţiilor între cele două state. Cei doi au apreciat importanţa negocierilor din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care are potenţialul de a "genera creşteri semnificative" în numărul locurilor de muncă, susţinute prin comerţul şi investiţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel