Cartierul Ferentari, baia publică și spălătoria, funcționale. Anunțul primarului Daniel Florea
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Baia și spălătoria publică din cartierul Ferentari au devenit funcționale
Baia și spălătoria publică din cartierul Ferentari au devenit funcționale
După obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare desfășurării activității, miercuri, 15 mai 2019, baia publică și spălătoria socială situate în cartierul Ferentari din Sectorul 5 au devenit funcționale, transmite Primăria Sectorului 5.

Reamintim faptul că, la jumătatea lunii noiembrie 2018, în prezența Excelenței Sale Ambasadorul Republicii Turcia în România și a Președintelui Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a dat startul programului „Viață curată", inaugurând spațiile în care de astăzi funcționează aceste servicii sociale.

Proiectul este unul amplu, cu obiective care vizează nevoile și mediul de viață pentru menținerea, atât a unui nivel normal de igienă personală, cât și a unei stări de sănătate corespunzătoare a beneficiarilor, respectiv a persoanelor provenite din comunitatea defavorizată de la nivelul Sectorului 5.
Astfel, acestea vor avea șansa unei normalități în ceea ce privește nivelul de igienă personal-corporală și vestimentară.

Principalele obiective propuse în cadrul proiectului vizează îmbunătățirea condițiilor de igienă în comunitățile sărace, scăderea riscului de îmbolnăvire cauzat de lipsa de igienă personală, igienizarea hainelor, acordarea de sprijin pentru integrarea copiilor și prevenirea discriminării acestora în școli și grădinițe pe motiv de igienă precară, precum și sprijinirea femeilor din comunitățile sărace, cărora, cel mai adesea, le revine rolul de a se îngriji de hainele membrilor familiei.

Grupul țintă

Grupul țintă (beneficiarii direcți ai proiectului) pentru Baia Publică Socială este estimat la un număr de 4.500 de beneficiari/ lună, având la dispoziție un număr de 14 cabine individuale de duș, care sunt adaptate și pot fi utilizate inclusiv de persoanele cu dizabilități.

Pentru Spălătoria Publică Socială dotată cu un număr de 20 de mașini de spălat și 20 de uscătoare, dintre care 5 mașini de spălat și 5 uscătoare destinate hăinuțelor pentru copii, se estimează un număr de 2.000 de beneficiari/ lună de la nivelul comunității locale Sector 5 care provin din următoarele categorii sociale:
 persoanele aflate deja în evidențele D.G.A.S.P.C. Sector 5 ca titulare ale unor drepturi la diverse beneficii și/ sau servicii sociale, precum și membrii familiei acestora;
 persoanele care locuiesc în imobile care au fost debranșate de la rețeaua de furnizare a apei potabile;
 persoanele singure/ familiile aflate în situații de necesitate ca urmare a calamităților naturale sau incendiilor care au afectat imobile situate pe raza Sectorului 5;
 persoanele adulte fără adăpost care trăiesc pe raza Sectorului 5, dar nu beneficiază de serviciile oferite prin intermediul Locuinței Temporare pentru Persoanele Adulte fără Adăpost aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 5;
 persoanele aflate în situații de dificultate, în care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viață, din cauze socio-economice, de sănătate și/ sau care rezultă din mediul social de viață dezavantajat, și-au pierdut sau limitat propriile capacități de asigurare a igienei personale, cu condiția de a achita tariful social stabilit pentru acordarea serviciilor.

Toate aceste demersuri pe care le întreprindem au în centrul lor omul. Fie că vorbim despre centrul de zi destinat copiilor cu dizabilități, de cantina socială, Clubul Seniorilor sau de baia și spălătoria socială, toate aceste servicii integrate, prestate la înalte standarde de calitate, vin să sprijine comunitatea locală, reprezentând modele de bune practici cu care ne mândrim atât la nivel național, cât și la nivel european", a spus Daniel Florea, Primarul Sectorului 5, potrivit unui comunicat remis DCNews.

Vezi și: Suntem profesioniștii curățeniei!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel