Data actualizării:
Data publicării:

Carta Juncker. Unde pierde și câștigă România. Cum poate ajunge UE a doua putere mondială

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cele cinci puncte din carta lui Juncker ar putea aduce modificări importante pentru viitorul Uniunii Europene. Jurnalistul Val Vâlcu a explicat punct cu punct consecințele celor cinci scenarii, unde ar putea câștiga și unde poate pierde România și care este punctul care ar putea face ca Uniunea Europeană să depășească Rusia, ajungând a doua putere mondială. 

1. LIMITAREA LA PIAȚA UNICĂ

Principiul pe care s-a bazat crearea Uniunii Europene, un model care a funcționat pentru Europa Occidentală. Întoarcerea la o astfel de piață ar însemna un mare dezavantaj pentru statele mai puțin dezvoltate. Mărfurile occidentale vin fără bariere vamale din țările dezvoltate, iar din țările mai puțin dezvoltate ar pleca doar resursele. Țărilor dezvoltate ar fi avantajate pentru că nu s-ar mai lovi de problema muncitorilor străini și nici nu ar mai da fonduri europene. Decalajale de dezvoltare s-ar putea accentua.

2. O EUROPĂ FEDERALIZATĂ

Aceasta înseamnă armată proprie, sistem de taxe și impozite propriu, diplomație externă comună, pe modelul SUA. În condițiile în care Europa își dorea să devină un actor global, federalizarea era următorul pas normal. Uniunea Europeană se putea opune Rusiei și devenea cea de-a doua mare putere a lumii, după SUA pentru că ar putea avea o forță economică superioară și potențial uman considerabil. O Europă federalizată ar fi însemnat alegeri în care votul fiecărui cetățean european să conteze. 

3. O EUROPĂ cu MAI MULTE VITEZE 

Nu este suficient de clar ce înseamnă Europa cu mai multe viteze. Pe de-o parte ar putea însemna ca o parte a țărilor europene, beneficiare de fonduri europene, să nu mai aibă drept de decizie. S-ar putea vorbi inclusiv de asocieri cu Turcia, cu Ucraina, nu este foarte clar. Este important de precizat că această Europă cu mai multe viteze deja există, numai că nu este formalizată.  Sunt țări supuse MCV-ului, precum România și Bulgaria, iar celalalte țări mai dezvoltate în mod clar contează mai mult. 

4. O Uniune Europeană ca si până acum

Ar însemna că Europa va merge pe aceleași principii, unde contează și imperativele morale, nu doar cele economice. Nu ar fi importantă competiția, cât armonia. 

5. Eficiență CRESCUTĂ

Acest aspect ar însemna o tăiere parțială a fondurilor europene. Aici s-ar putea umbla inclusiv la reducerea birocrației chiar la reducerea angajaților din subordinea lui Juncker. Fondurile pierdute prin părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie ar putea fi compensate prin reducerea numărului de angajați de la Bruxelles. Această acțiune s-ar putea face simultan cu punctul 4 din carta lui Juncker. Ar putea avea de suferit și țările mai puțin dezvoltate, "dependente" de fondurile europene. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel