Preţul pentru un kilogram de carne de miel este cu până la 25% mai mare faţă de anul trecut, însă cererea pentru cei circa trei milioane de miei ce urmează a fi sacrificaţi de producătorii autohtoni pentru Sărbătorile Pascale este din ce în ce mai mică, din cauza puterii reduse de cumpărare a românilor.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, costul de producţie a ajuns în 2011 la 210 lei /cap, la o greutate de 21 kg viu, ceea ce a condus la un preţ de producător de 20 lei/kg carne carcasă, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când s-a înregistrat un preţ de 15,1 lei/kg carne carcasă.
„Avem, la ora actuală, o ofertă serioasă şi absolut normală de carne de miel pe piaţa românească. Nu există o criză de ofertă, chiar dacă cererea depinde foarte mult de situaţia economică şi de puterea de cumpărare a românilor. Nu îl pot obliga pe producătorul agricol să se sacrifice, pentru că nu merge bine economia în anumite sectoare. Nu cred că producătorul este vinovat de ceea ce înseamnă costul vieţii în România, deoarece şi el suportă nişte costuri mari de producţie“, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, pentru Agerpres. Acesta consideră că preţul cărnii de miel în această perioadă este diferit de la o zonă la alta şi depinde şi de momentul în care este cumpărată carnea de miel.
De asemenea, pentru mieii în viu, preţurile au crescut cu circa 18-20 de procente în 2011, de la 8,5-9 lei anul trecut, la 11 lei pe kilogram anul acesta, unii ciobani fiind hotărâţi să nu lase preţul mai jos de 15 lei pe kg în viu şi 25 de lei pe kg în carcasă, cât reprezintă de altfel preţul obţinut la export, respectiv între 5-7 euro/kg.
Ministrul Agriculturii consideră că exportul de miei româneşti pe piaţa internaţională este un lucru bun, în această perioadă, mai ales că sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor a fost unul performant în 2010.
Pe de altă parte, preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, a menţionat că exportul de ovine înregistrează o cădere semnificativă din cauza preţurilor mari practicate de crescătorii români, mulţi clienţi din ţări precum Franţa sau Grecia considerând că preţurile sunt mult prea ridicate. Anual ajungeau pe piaţa externă în jur de 2,5-3 milioane de capete de ovine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales