Carmen Tănase, decizie radicală. S-a mutat definitiv: Am vândut tot ce aveam
Carmen Tănase a lăsat Bucureștiul.
În urmă cu ceva timp, Carmen Tănase a anunțat că vrea să se mute la țară, departe de agitația urbană. Actrița a vândut toate proprietățile pe care le avea în Capitală și a plecat să locuiască în provincie.
Actrița a dezvăluit că nu este singură, ci cu animalele sale, 3 câini și 14 pisici.
"Am vândut tot ce aveam în București, am vrut să scap de mizeria de acolo, să respir aer curat și ne-am mutat la…țară. Încă nu am grădina mea, dar o voi face. Am o curte mare, așa cum mi-am dorit. Cea mai mare are 19 ani, toate sunt sterilizate și se înțeleg foarte bine cu cânii, doar au crescut împreună. Vin toate și dorm lângă mine", a declarat actrița pentru impact.ro.
"E partea cea mai bună din această pandemie"
Actrița spunea că și-a făcut casă lângă un lan de rapiță și că are de gând să de apuce și de agricultură.
"Mă duc într-un loc foarte frumos, va fi o noutate pentru mine şi cred că nu o să mă satur multă vreme să stau acolo. Am luat o decizie radicală şi sunt foarte încântată de decizia pe care am luat-o. Cred că e partea cea mai bună din această pandemie. M-a determinat să fac acest pas. Mi-ar face bine să nu mai văd asfalt, beton, gri, gropi, praf, mizerie şi să mă duc într-un loc unde sunt flori, rapiţă, că văd că e la modă. Eu am un lan de rapiţă, dincolo de gardul meu.
Aer curat, lume normală, relaxată, drăguţă, frumos. Mă duc să văd frunze, copaci, să ascut păsărele, şi nu sirene, şi aşa mai departe. Da, mă apuc de agricultură, pentru folosinţă a noastră, în familie. E visul meu. De multă vreme îmi doresc să am şi eu un mic solar. O să plantez roşii, catraveţi, ardei. Voi face naveta la Bucureşti", a dezvăluit actriţa Carmen Tănase, în cadrul emisiunii "Previzuni" de la Antena 3, potrivit Spectacola.ro.
Carmen Tănase, poveste dureroasă despre pierderea soțului: Când am împlinit 40 de ani nu mai era
Invitată în podcast-ul lui Cătălin Măruță de pe Youtube, Carmen Tănase a povestit totul despre viața dureroasă pe care a avut-o.
Înainte să împlinească 40 de ani, marea actriță a rămas văduvă și nu și-a mai refăcut viața niciodată și a dezvăluit motivele celui mai dureros moment din viața ei.
În urmă cu 21 de ani, marea actriță rămânea văduvă, după ce, o boală cruntă, cancerul, i-a luat de lângă ea pe cel căruia îi jurase iubire în fața lui Dumnezeu.
De ce nu și-a refăcut viața
Nu a conceput să își mai refacă viața și spune că nici prima dată nu i-a fost ușor să e căsătorească. Ba chiar a amânat momentul căsătoriei după nașterea copilului.
”Aveam 39 de ani când l-am pierdut, spre 40 așa. Când am împlinit 40 de ani nu mai era. Nu mi-am propus să nu-mi mai refac viața, însă eu m-am și căsătorit foarte greu. Am spus foarte greu ”DA”, pentru că nu am considerat niciodată că un act legiferează într-adevăr o legătură strânsă între doi oameni, dar așa erau vremurile atunci. Eram la Teatrul Național din Iași când l-am cunoscut pe Țucu și a venit familia cu tot felul de motive: ”Hai să o facem!”, că tot făcusem copilul. Aveam 29 de ani când m-am măritat și am făcut copilul fără să fiu căsătorită, la 28 de ani. Ne-am căsătorit când Tudor avea câteva luni. Eu nu i-am spus ”DA” nici la Starea Civilă, i-am spus ”Bineînțeles” ”, a declarat Carmen Tănase în podcastul lui Măruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News