Carmen Șatran, decizie a instanței în cazul studentei criminale de la Medicină
Carmen Bejan, studenta din Timişoara de la Medicină, care a ucis şi tranşat un bărbat în 2009, a fost eliberată din închisoare.
Magistrații i-au admis cererea de eliberare condiționată, iar Parchetul nu a făcut apel. Șeful Parchetului Gherla a declara că tânăra trebuia să fie eliberate mai devreme.
În 2009, Carmen Șatran, studentă la Medicină, împreună cu iubitul ei din acea vreme, Sergiu Florea, a ucis un bărbat, în căminul Facultății din Timișoara, a fost eliberată din penitenciar, după ce a executat 13 ani din pedeapsa de 19 ani și 8 luni de închisoare la care a fost condamnată pentru crima comisă.
Judecătoria Gherla a decis eliberarea condiţionată a lui Carmen Şatran, fostă Bejan. Procurorii nu au mai contestat decizia, astfel că aceasta a rămas definitivă.
„Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a persoanei private de libertate SATRAN CARMEN, condamnat la pedeapsa de 19 ani şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 144/2014 a Tribunalului Arad, pe data rămânerii definitive a sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care, suma de 340 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, avocat Bozeşan Maria se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, au decis judecătorii.
Carmen Șatran, povestea crimei de la Timișoara
Carmen Șatran a fost condamnată pentru o crimă comisă în 2009, în care un bărbat de 65 de ani, pe nume Trifu Schrott, a fost ucis cu 50 de lovituri de cuțit, iar cadavrul lui a fost apoi tranșat.
Crima a fost săvârșită de Carmen Șatran, împreună cu iubitul ei, Raul Sergiu Florea, iar conflictul ar fi pornit de la bani, după ce tânără a oferit servicii sexuale victimei, iar bărbatul a refuzat să plătească.
Cadavrul tranșat al unui bărbat a fost găsit într-o mașină parcată în fața unui cămin studențesc din Timișoara. Era vorba de liderul comunității etnicilor romi din zonă. Procurorii au scos la iveală faptul că acesta fusese omorât și tranșat de doi studenți în anul întâi de Medicină. Totul a pornit de la un anunț publicat de victimă. Unul dintre cei doi inculpați l-a contactat pe bărbat pentru a-i stabili o întâlnire cu iubita sa.
Aceștia s-au întâlnit în camera de cămin. Nu s-au înțeles cu privire la suma de bani pe care victima urma să i-o plătească inculpatei pentru prestațiile sexuale ale acesteia. Astfel, bărbatul a fost înjunghiat de 50 de ori cu un cuțit de vânătoare. Inițial, cei doi s-au acuzat reciproc de uciderea acestuia.
Din declarațiile celor doi, însă, a rezultat că împreună l-au tranșat și că fiecare a tăiat câte un picior al victimei, apoi l-au împachetat într-o geantă și în pungi. Ei au vrut să scape de cadavru, dar administratorul căminului i-a văzut în timp ce cărau valiza la mașină. „Am văzut picături de sânge și o fată speriată care tot își căuta prietenul. Băiatul trăgea cadavrul”, spunea administratorul.
În timpul detenției, Carmen Şatran a rămas însărcinată și a născut în luna mai a anului 2012. Copilul, însă, s-a născut cu malformaţii incompatibile cu viaţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News