Carmen Obârșanu, sunată non stop de Dincă: E preocupat
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Avocata Luizei Melencu susține că este sunată de Gheorghe Dincă din spatele gratiilor.

„Eu am observat că acest individ sună de fiecare dată când ajung la un punct, la o direcție care îl deranjează pe el. (...) E preocupat să mă sune, probabil pus de alte persoane și să încerce să mă îndrepte într-o direcție greșită. Mai multe convorbiri are cu colegul meu. Pe mine mă sună doar când constată că am descoperit câte ceva în dosar. De obicei, îi răspundeam. Ieri am văzut că am avut două apeluri. Nu i-am răspuns. În urmă cu două săptămâni, după termenul de judecată, mă sunase și i-am spus că eu voi vorbi cu el doar atunci când va spune adevărul. Și a spus să am răbdare, că o să spună adevărul. Dar nu prea îmi vine să cred că adevărul pe care el încearcă să-l inducă este cel real”, a spus Carmen Obârșanu, marți după-amiază, la Antena 3. 

„Cazul Caracal" - tragedia dispariţiei Alexandrei Măceaşanu şi Luizei Melencu - a zguduit întreaga societate. Dispariţia celor două fete a arătat şi lacunele sistemului judiciar în ceea ce priveşte asemenea cazuri, iar modul în care a fost gestionată intervenţia pentru găsirea Alexandrei, după ce adolescenta a sunat la 112, a stârnit nemulţumire în rândul populaţiei.

În noaptea de 26 spre 27 iulie, DIICOT Craiova a preluat, de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, ancheta în dosarul dispariţiei Alexandrei Măceşanu pentru a-l reuni cu dosarul privind dispariţia Luizei Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, pe care DIICOT Craiova l-a avut în lucru fără a reuşi să identifice autorul.

Dincă a fost reţinut în dimineaţa zilei de 27 iulie şi a fost inculpat, iniţial, pentru trafic de minori şi viol. Tribunalul Dolj a dispus, în aceeaşi zi, arestarea preventivă a suspectului.

Pe 5 august, anchetatorii au găsit fragmente osoase arse şi cenuşă într-un sac, despre care Gheorghe Dincă a susţinut că ar fi ale Luizei Melencu. Sacul a fost găsit într-o pădure de lângă Caracal, Dincă fiind cel care le-a indicat anchetatorilor locul unde se află.

La aproape două luni de la arestarea lui Dincă, anchetatorii au efectuat reconstituiri, pe 16 şi 17 septembrie.

Raportul final de expertiză medico-legală al INML pentru oasele descoperite în pădure a stabilit că acestea provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât cea descoperită la data de 26 iulie.

DIICOT a solicitat ajutorul FBI pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial şi cromozomial) în cazul Luizei Melencu, dar şi pentru a stabili profilul psihologic/comportamental al lui Dincă, precizând că analiza genetică de tip mitocondrial nu poate fi efectuată în România de niciun laborator autorizat.

Pe 3 decembrie, membri ai familiei Luizei Melencu au protestat în faţa sediului DIICOT din Bucureşti, fiind nemulţumiţi de modul în care decurge ancheta faţă de Gheorghe Dincă.

Pe data de 24 iulie se împlinesc doi ani de când a avut loc tragedia de la Caracal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel