În patru ani. Acesta este termenul în care Carmen Dan, ministrul de Interne, afirmă că se va rezolva această problemă.
Ministrul speră ca la finalul anului 2019 să poată anunţa că au fost aduşi în sistem aproximativ 15.000 de angajaţi.
”Avem o strategie pe termen mediu şi lung. Nu am găsit, când am venit în minister, o astfel de concepţie. Nu am găsit nici măcar o strategie în ceea ce priveşte politica de resurse umane şi iată unde am ajuns. (...) Avem o gândire în ceea ce priveşte acoperirea deficitului de personal, în aşa fel încât în patru ani să ajungem la acoperirea acestui deficit”, a declarat ministrul de Interne.
Soluția: Mai puțină școală
Carmen Dan a spus că una dintre măsurile concrete pentru rezolvarea problemei privind deficitul de personal este reducerea timpului de şcolarizare a agenţilor şi ofiţerilor de poliţie de la doi ani la un an.
”Ne dorim să avem în sistem şi mai ales în ordine publică, personal bine pregătit. Acum nu vă gândiţi că o să ne limităm doar la acele cursuri de un an de zile. Ele vor continua cu module de pregătire alternativă, tocmai aşa este gândit sistemul, ca să intrăm într-un an cu mai multe serii şi a aduce în sistem aproximativ 3.000 – 5.000 de oameni. Prima serie care va intra în planul şcolarizării va fi în septembrie, va urma alta în martie, în decembrie va ieşi seria care ar fi trebuit să termine în septembrie 2018”, a adăugat ministrul de Interne.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky