Carmen Dan, la prima ședința a CNCAOP
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a condus, luni, la sediul MAI, prima şedinţă din acest an a Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (CNCAOP).
CNCAOP este o structură interinstituţională de suport decizional pentru managementul integrat al acţiunilor în situaţii de criză în domeniul ordinii publice, precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, ministrul a precizat că a convocat şedinţa pentru a se asigura că toţi membrii acestei structuri au viziunea generică despre rolul, funcţionarea şi pârghiile pe care le au la dispoziţie pentru gestionarea în mod integrat a situaţiilor care sunt în competenţa CNCAOP.
"Evident că nimeni nu îşi doreşte să ajungem în situaţii reale de operaţionalizare a CNCAOP, însă dacă vom ajunge în acea situaţie este esenţial să ştim cum vom comunica între noi, cum vom asigura fluxul informaţional, cum vor coopera toate instituţiile pe care le reprezentăm şi, mai ales, cum ne vom fundamenta deciziile, pe baza analizei riscurilor şi a vulnerabilităţilor", a subliniat Carmen Dan, citată în comunicat.
Ce este CNCAOP
MAI arată că scopul principal al CNCAOP este de a asigura fundamentarea deciziilor ministrului de Interne, managementul integrat al crizelor în domeniul ordinii publice, autorizarea măsurilor de răspuns la criză, a planurilor de intervenţie şi de restabilire a ordinii publice.
CNCAOP este constituit din Centrul de decizie, Centrul de consultanţă şi Centrul Naţional de Conducere Integrată.
"Printre principalele atribuţii ale Centrului de decizie se numără: propune ministrului afacerilor interne declararea stării de alertă, respectiv instituirea stării de urgenţă; promovează, spre aprobare, strategia naţională de ordine publică şi planurile de acţiune subsecvente; propune CSAT, prin ministrul afacerilor interne, măsuri pentru ridicarea graduală a capacităţii operaţionale; analizează evaluările periodice referitoare la ameninţările şi riscurile la adresa ordinii publice şi stabileşte măsuri de contracarare", se menţionează în comunicat.
Centrul Naţional este constituit din reprezentanţi la nivel de secretar de stat din MAI, MApN, MAE, Ministerul Justiţiei, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii, SRI, SPP, SIE, STS şi Secretariatul General al Guvernului, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News