Carmen Dan, întrevedere cu comisarul european Julian King
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, va avea luni, la sediul ministerului, o întrevedere cu comisarul european pentru uniunea securităţii, Julian King, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti.
Potrivit MAI, discuţiile dintre cei doi oficiali vor viza teme actuale în privinţa securităţii cetăţenilor UE, inclusiv identificarea unor modalităţi eficiente de legiferare la nivel european pentru combaterea radicalizării în mediul on-line. La finalul întrevederii, Carmen Dan şi Julian King vor susţine o declaraţie de presă comună, precizează MAI.
Potrivit Reprezentanţei Comisiei Europene în România, comisarul Julian King va mai avea luni întrevederi cu directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, consilierul prezidenţial în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale Ion Oprişor şi cu secretarii de stat în Ministerul Justiţiei Sebastian Costea şi Nicolae Popa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News