Data publicării:
Carmen Dan, declarații: Toate forțele MAI sunt în alertă
Toate forțele MAI sunt în alertă, a spus ministrul Carmen Dan, joi dimineață.
"Situația se monitorizează. Am cerut ultimele detalii în legătură cu intervenția medicală de urgență din Iași pentru preluarea unei femei cu hemoragie la care ambulanța nu a putut ajunge din cauza condițiilor meteo. (...) În urmă cu câteva minute, am înțeles că s-a ajuns la femeia respectivă", a declarat Carmen Dan.
VEZI ȘI INFOTRAFIC, date actualizate. Situația din țară pe județe
De asemenea, ministrul Liviu Pop a spus că unele școli sunt închise. "Se vor recupera cursurile în toate aceste unități școlare. (...) Totul este sub control. Colegii sunt conectați la ce se întâmplă acolo", a declarat ministrul Educației.
Sunt închise unități școlare din Galați, Argeș, Sibiu, Vrancea, Harghita, Prahova, Iași, Vâlcea, Brașov, Constanța, Vaslui.
[citeste si]
Multe persoane au rămas fără curent electric, în timp ce altele sunt blocate în trafic din cauza zăpezii.
Traficul rutier este restricţionat pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone pe DN1 Predeal (judeţul Braşov) - Nistoreşti (judeţul Prahova) şi pentru cele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.5 tone pe DN11 Bacău - Oneşti (judeţul Bacău).
Din cauza vântului puternic, manevrele pentru transportul maritim şi fluvial au fost suspendate în portul Midia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News