Bogdan Chirieac apreciază faptul că, prin intervenţia din seara de 19 august, când a prezentat, în detaliu, cele întâmplate la protestul de vineri, 10 august, ministrul Carmen Dan îşi asumă, "spre cinstea sa", responsabilitatea pentru eveniment.
"Este prima descriere riguroasă, atât cât se poate afla după o săptămână, din ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, din tentativa ratată de lovitură de stat. Este prima descriere pe ore, pe momente, desigur, din partea organelor de ordine dar, în orice caz, greu de combătut cu argumente logice. În nebunia care este acum în România, poţi spune orice. […] Dar este o prezentare riguroasă făcută de ministrul de Interne care, din punct de vedere politic, spre cinstea doamnei Carmen Dan, îşi asumă responsabilitatea pentru eveniment.
Până acum nu a ieşit preşedintele – pentru că preşedintele este şi al jandarmilor şi al protestatarilor. Este preşedintele tuturor. Dânsul nu a ieşit decât în seara respectivă, fără informaţii suficiente, să ia partea celor violenţi. Este şi răspunderea primului ministru - aici m-am lămurit, doamna Vasilica Viorica Dăncilă a fugit în munţi, nu ştiu dacă o să mai apară – nici preşedinţii partidelor care alcătuiesc majoritatea parlamentară fiindcă aceasta era o acţiune a Guvernului, nu a Parlamentului, iar cea care îşi asumă responsabilitatea şi care a descris riguros, profesionist, clar, ceea ce s-a întâmplat este doamna Carmen Dan", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz