Data publicării:
Carmen Dan, atac dur la noul ministru de Interne, Marcel Vela
Fostul ministru de Interne Carmen Dan spune că va începe să fie 'foarte atentă la declaraţiile iresponsabile şi politicianiste' ale actualului şef al MAI Marcel Vela.
'Mă crucesc auzindu-l cum dă lecţii despre cum ar fi trebuit să reacţioneze jandarmii în 10 august 2018. Ne spune domnul ministru că aceştia ar fi trebuit să folosească grenade flash şi astfel nu s-ar mai fi ajuns la intervenţia cu gaze lacrimogene. Aşa, oamenii ar fi fost orbiţi şi apoi culeşi ca potârnichile... Din păcate, dacă 5 minute şi-ar fi aruncat ochii pe regulamentele şi îndrumarele militare, nu s-ar mai fi făcut de râs!', a scris Carmen Dan vineri pe Facebook.
”Grenadele flash”, penultimul nivel al intervenției graduale a folosirii forței
Ea afirmă că 'grenadele flash' apar în aceste acte de reglementare a intervenţiilor graduale 'fix la penultimul nivel al intervenţiei graduale a folosirii forţei, adică înainte de ultimul nivel, cel al folosirii armelor de foc letale'. 'Nu mai dezvolt, că nu are sens, dar încep să fiu foarte atentă la declaraţiile iresponsabile şi politicianiste pe care le face de la pupitrul ministerului! Nu de alta, dar minciunile şi manipularea nu pot deveni virtuţi!', a mai scris Carmen Dan.
Nefolosirea măștilor de gaze a urmărit compromiterea Jandarmeriei
Miercuri seara, într-o emisiune la Prima TV, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că s-a urmărit 'compromiterea Jandarmeriei şi reacţionarea emoţională' a jandarmilor la evenimentele din 10 august 2018, iar 'cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească'. 'Unii jandarmi, când au dat cu gaze lacrimogene, nu şi-au pus masca, deci comandanţii nu le dăduseră şi măşti pe care ei le au în dotare. Dar când intri în gaze, dacă nu ai mască, respiri acele gaze şi asta îţi dă o stare emoţională puternică, adrenalina acţionează şi nu mai eşti raţional, ca jandarm, pentru că inclusiv tu inhalezi gazele lacrimogene. Deci, s-a urmărit inclusiv de către cei care au regizat compromiterea Jandarmeriei şi reacţionarea emoţională (...) din partea unui om, până la urmă, jandarmul, care şi el era într-o situaţie de criză fizică. Şi atunci oamenii au reacţionat urât, violent şi s-a întâmplat un lucru care a pus într-o situaţie proastă nu doar Jandarmeria, ci chiar România, în plan extern. Şi atunci cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească', a spus Vela, relatează AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News