Carmen Brumă, lucruri nespuse. Sfat esenţial pentru femeile care vor să slăbească
Carmen Brumă, vedeta TV cunoscută ca fiind o adeptă a vieţii sănătoase şi a practicării sportului, a vorbit, la interviurile DC News, despre ceea ce trebuie să facă o femeie atunci când intră pentru prima dată într-o sală de fitness.
Invitată la Interviurile DC News, vedeta TV Carmen Brumă a vorbit, printre altele, despre ceea ce trebuie să facă o persoană care doreşte să slăbească sau să-şi tonifice organismul şi merge, pentru prima dată, la o sală de fitness.
"Ar trebui, iniţial, să stai de vorbă cu un antrenor care să-ţi facă o evaluare generală, să-i spui ce-ţi doreşti să obţii de la vizitele tale la sală şi, în funcţie de asta, să-ţi facă un program adaptat nevoilor şi scopurilor tale. În funcţie de asta, te vei urca pe bandă la început şi vei alerga sau vei merge.
Însă regula de bază e următoarea: dacă nu ai avut o relaţie cu sportul şi eşti o persoană complet sedentară, nu te urci pe bandă şi dai viteza la maximum. Începi cu mişcări uşoare, te încălzeşti. Poţi merge pe bandă, dar acest aparat nu este obligatoriu.
Se fac nişte calcule [n.r. - atunci când trebuie să afli în ce ritm trebuie să alergi pe bandă]. E o formula simplă: se scade din 220 vârsta şi, dacă nu ai condiţie fizică şi vrei să slăbeşti trebuie să mergi cu 50 - 60%, ca bătăi ale inimii pe minut, din valoarea rezultată din scăderea amintită", a declarat Carmen Brumă.
Urmăreşte declaraţia lui Carmen Brumă aici:
Vezi şi:Dravet. Adele Chirică, informațiile pe care nu le găsești pe Google
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News