Fostul lider catalan Carles Puigdemont a cerut justiţiei europene să îi redea imunitatea de europarlamentar pentru a se opune cererii de extrădare a Spaniei examinată luni de un tribunal italian, a făcut cunoscut vineri avocatul său pentru AFP.
Cererea a fost supusă în regim de urgenţă Tribunalului Uniunii Europene care a mai respins o cerere în iulie.
Ales în Parlamentul European în 2019, Carles Puigdemont, 58 de ani, este vizat de un mandat european de arestare emis de Spania. El a fost reţinut săptămâna trecută în Italia, pe aeroportul din Alghero, în Sardinia, unde urma să participe la festivalul catalan Adifolk, iar Madridul a reclamat extrădarea lui.
Eliberat a doua zi, el s-a întors la Bruxelles unde locuieşte, dar a promis să revină în Sardinia pentru audierea de luni privind cererea de extrădare. El va participa la audiere, a asigurat AFP un membru al echipei sale juridice.
În iulie, Tribunalul UE a respins o cerere anterioară. "Nu există niciun motiv pentru a considera că autorităţile judiciare belgiene sau că autorităţile unui alt stat membru ar putea executa mandatele europene de arestare emise împotriva unor deputaţi şi ar putea să îi predea autorităţilor spaniole", a judecat vicepreşedintele Tribunalului UE.
Justiția spaniolă îi acuză de deturnarea fondurilor publice și de revoltă
Magistratul european a precizat că Puigdemont şi ceilalţi separatişti catalani aleşi în Parlamentul European au posibilitatea de a introduce o nouă cerere în regim de urgenţă, "în special în cazul arestării lor de către o autoritate de executare a unui stat membru sau al punerii în aplicare a unei proceduri care vizează predarea lor către autorităţile spaniole".
Justiţia spaniolă îl acuză pe Puigdemont de "revoltă" şi "deturnare de fonduri publice" pentru rolul său în tentativa din 2017 de a provoca secesiunea Cataloniei, una dintre cele mai grave crize trăite de Spania de la sfârşitul dictaturii lui Franco în 1975.
Parlamentul European i-a ridicat imunitatea la 9 martie cu o largă majoritate de voturi. Această măsură a fost confirmată la 30 iulie de Tribunalul Uniunii Europene. Decizia Parlamentului European face însă obiectul unui recurs, iar hotărârea definitivă pe fond nu a fost încă pronunţată de justiţia UE, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană