Data publicării:
Careu Mercur-Marte, în weekend. Horoscop 5- 6 octombrie: Zodia care nu-și acceptă realitatea. ”Sunt și momente grele în viață”
Careul Mercur - Marte vine cu multă influență asupra zodiilor.
Astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu, anunță un minunat careu Mercur - Marte pentru weekend. ”Mercur ține de minte și de comunicare, Marte ține de curaj, dar și de agresivitate. Cu Mercur în Balanță, trebuie să fim drăguți, diplomați, să evităm conflictul. Pe de altă parte, Marte în Rac ia totul personal și e destul de frustrat și vrea să facă scandal. Zilele ce urmează, s-ar putea ca, la tot pasul, să ne întâlnim cu conflicte, presiuni, provocări” anunță astrologul.
Ce înseamnă asta pentru zodii?
Pentru Berbec, cu Marte, guvernatorul său în casa a patra, și Mercur în casa a șaptea, ”tu ai vrea ca lumea să tacă, să nu zică nimic, ca să stai tu liniștit”. ”Ce să vezi, apar dispute, conflicte, vă certați din nimicuri, vă reproșați tot felul de lucruri” spune Daniela Simulescu pentru Berbec.
Dacă ești nativ Taur, ”ai mare grijă la discuțiile cu colegii, nu le va trece supărarea în weekend. Asigură-te că știe toată lumea ce are de făcut. S-ar putea să spui lucruri pe care le vei regreta cu siguranță”.
Gemenii nu au stare: ”Mercur, guvernatorul tău, face careul cu Marte, așa că nu ai stare. Și ce crezi că se va întâmpla? Cheltuiești aiurea, pe fond emoțional, ca să demonstrezi celorlalți cât de bun ești”.
Nativii Rac să nu pună gaz pe foc! ”Dacă se întâmplă ceva în acest weekend, nu veni cu 2-3 detalii în plus sau cu critici. S-ar putea să-ți faci mai mult rău. Lasă-i pe cei din jur să se calmeze singuri”.
Dacă ești nativ Leu, ai grijă la drumurile pe care le faci în weekend. ”Tonalitatea ta nu va fi neapărat pe placul celorlalți. Sau va trebui să dai socoteală pentru lucruri din trecut” spune astrologul.
Fecioarele, dacă se vor lăsa influențate de prieteni, buzunarele vor fi mai goale la sfârșitul săptămânii: ”Ai grijă cui îi permiți să se implice în viața ta”.
Pentru Balanțe, Daniela Simulescu subliniază: ”Una este ceea ce spui, alta e ceea ce face, iar oamenii vor fi confuzi și vor apărea momente tensionate”.
Nativii Scorpion să nu se bazeze pe zvonuri: ”Vă pot face mult rău. Important e ce veți face voi cu ce auziți”.
Săgetătorii află secrete care nu le convin, nu le plac: ”Aveți impresia că prietenii vă bârfesc sau că nu le pasă și de interesul vostru. Să fiți cât mai tăcuți și liniștiți în weekend”.
Tensiune la serviciu și în relație pentru Capricorn. ”Vă recomand ca-n acest weekend să vă deziceți de orice persoană conflictuală, nu participați la scandaluri” a spus astrologul.
”Anumite situații vă stresează enorm. Luptați pentru dreptatea voastră, nu a altora” a spus astrologul pentru Vărsător.
Peștii încearcă să păstreze aparențele. ”Nu încercați să faceți minciuna cât mai credibilă. Acceptați că mai sunt și momente grele în viață” subliniază astrologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News