Data publicării:

Care-i realitatea cu uniformele „rupte” ale polițiștilor

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Polițiștii din România se confruntă cu o problemă semnificativă legată de uniformele lor, problemă pe care au generat-o... chiar ei.

Polițiștii primesc bani - pentru că așa au cerut sindicaliștii - pentru a-și cumpăra singuri uniforme. Din păcate, acești bani sunt adesea folosiți pentru achiziționarea unor articole vestimentare de calitate inferioară, ceea ce duce la probleme în utilizarea lor zilnică.

Un exemplu frecvent este achiziționarea unui singur tricou, pe care polițistul îl poartă zi de zi, spălându-l și purtându-l din nou. În mod inevitabil, acest tricou se deteriorează rapid, iar materialul de proastă calitate contribuie la uzura accelerată.

Există, de asemenea, o firmă care furnizează uniforme de Poliție dintr-un material inferior. De exemplu, un pantalon care ar trebui să coste 300 de lei este vândut la un preț mult mai mic, de doar 150 de lei. Deși aceste articole au aceeași culoare și aparent aceeași croială, materialul din care sunt confecționate este de o calitate inferioară, ceea ce duce la ruperea rapidă a uniformelor.

Uniformele polițiștilor sunt concepute pentru a fi purtate zilnic și trebuie să fie rezistente, să aibă aceeași culoare și croială, dar și să fie confecționate din materiale durabile. Din păcate, în contextul actual, mulți polițiști cumpără haine mai ieftine, din materiale slabe calitativ, ceea ce explică deteriorarea rapidă a echipamentelor lor. 

Precizările Poliției Române privind uniformele:

Având în vedere informațiile transmise în spațiul public de o organizație sindicală privind achiziția uniformei pentru polițiști, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

„Inspectoratul General al Poliției Române a demarat procedura de achiziție a uniformei pentru polițiști, astfel încât să fie asigurat echipamentul pentru promoțiile școlilor de agenți de poliție, polițiștii încadrați direct, din sursă externă și cei care au trecut în corpul ofițerilor.

De asemenea, cu elementele de uniformă astfel achiziționate vor fi dotați polițiștii aflați în teren, în funcție de solicitările concrete ale fiecărei unități.

Reamintim că, în urma modificării HG nr. 1061 din 2002–republicată–privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști și intrării în vigoare a OMAI nr. 183 din 2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române au fost desfășurate activitățile necesare, în vederea achiziționării articolelor de echipament, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. 

Livrările articolelor de echipament au fost realizate în conformitate cu clauzele contractuale și graficele de livrare la toate cele 46 de unități din cadrul Poliției Române (inspectorate județene, școli și centre de formare), distribuția produselor către polițiști realizându-se din depozitele unităților.

Precizăm faptul că, în cadrul procedurii de achiziției, cât și la momentul recepționării produselor, furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii determinați prin acestea s-au încadrat în specificațiile tehnice de produs.

În situația în care au fost sesizate anumite neconformități, au fost efectuate verificări suplimentare la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București, pentru determinarea caracteristicilor materialelor din care sunt confecționate articolele de echipament, rezultând că produsele au parametrii conform celor din specificațiile tehnice de produs.

Pentru garanția produselor a fost stabilit, încă din anul 2023, un mecanism la nivelul structurilor teritoriale, astfel încât, în cazul identificării unor neconformități la articolele de echipament, acestea să fie înlocuite, fără costuri suplimentare pentru polițiști.

De asemenea, pentru orice situație privind deteriorarea elementelor de uniformă, polițiștii au în permanență posibilitatea să se adreseze structurii de profil a unității din care fac parte, în vederea înlocuirii acestora”.

Pantaloni de uniformă de Poliție:

1. -imagine fara descriere- (pantaloni-uniforma_77604400.jpg)

2. -imagine fara descriere- (pantaloni-uniforma-politie_06332100.jpg)

Pantaloni care NU SUNT de uniformă și sunt „sesizați” pe rețelele de socializare că s-au rupt:

3. -imagine fara descriere- (pantaloni-2_35619500.jpg)

4. -imagine fara descriere- (pantaloni_75355600.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel