Data publicării:

Care este starea Prințesei Anne, sora regelui Charles, internată în spital

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află în articol care este starea Prințesei Anne.

Alegeri prezidentiale 2024

Tim Laurence, soțul Prințesei Anne a Marii Britanii, a anunțat că prințesa se simte bine și se recuperează la spital. Agenția Reuters, citată de Agerpres, transmite că sora mai mică a regelui Charles al III-lea a suferit un traumatism cranian care ar fi fost provocat de un cal.

Palatul Buckingham a anunțat că singura fiică a regretatei regine Elisabeta a II-a, Prințesa Anne, în vârstă de 73 de ani, a suferit ”răni minore și o comoţie” în timpul unui incident petrecut duminică pe domeniul Gatcombe Park din vestul Angliei, unde se află reşedinţa sa. Prințesa a fost transportată spitalul din Bristol din apropiere.

„Se recuperează bine, mulţumesc”, i-a răspuns Tim Laurence unei persoane care a întrebat despre starea de sănătate a prinţesei, în timpul unei vizite la spital.

„Amândoi suntem profund recunoscători echipei medicale şi personalului spitalului pentru îngrijirile de specialitate - şi serviciilor de urgenţă, pentru prezenţa lor minunată la faţa locului. Amândoi suntem profund impresionaţi de toate mesajele amabile pe care le-am primit de la atât de mulţi oameni, de aproape şi de departe. Înseamnă foarte mult”, a adăugat soţul prinţesei.

Măsură de precauție

Spitalizare a venit ca măsură de precauție, a mai anunțat Palatul Buckingham, precizând că se preconizează că ea se va recupera în totalitate.

Rănile pe care prinţesa le-a suferit ar fi fost provocate de impactul cu capul sau picioarele unui cal, a declarat o sursă regală.

Se preconizează că prințesa ar urma să revină acasă săptămâna aceasta, însă angajamentele sale viitoare au fost amânate. Sursa menționată anterior a mai precizat că Anne nu va zbura în Canada, aşa cum era planificat, la sfârşitul săptămânii.

De asemenea, acest lucru înseamnă că prințesa va lipsi de la banchetul organizat marţi la palat în onoarea vizitei de stat a împăratului japonez Naruhito şi a soţiei sale, împărăteasa Masako.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel